Parcă ai vrea să auzi din nou: “Ce faci, valoare?”, “Care-i învârteala?” sau poate doar un simplu şi decent: “Ce mai faci?”, dar se pare că nu poţi, pentru că eşti dincolo, nu prea ai ce face, te învârţi printre străini, ei tot străini vor rămâne pentru tine, trebuie să ţii minte asta, să-ţi intre bine în cap. Şi sunt momente, în timp ce eşti la jobul tău de 4000 de euro, îmbrăcat în Armani sau casual, când îţi reaminteşti cum era vara la bunici, cum te îndopai cu dulceaţa de gutui şi nuci amare, când stăteai până în noapte cu tovăraşii de pe uliţă şi băteaţi mingea sau şotronul, te gândeşti la acel crâmpei de Paradis, dar nu o poţi face prea mult, ai un meeting în juma’ de oră şi nu ai terminat de cecuit brifingu’ şi da, vai! cum putea să fie pe atunci…Şi îţi mai aduci aminte de înjurăturile spumoase, de ţiganii de la colţ, de ţata ce-ţi vindea scump flori proaste , de aurolaci, sarmale şi Vadim, de horincă şi alte alea, dar nu, tu ai vrut să-ţi urmezi visul, ai vrut să pleci, să vezi cum este dincolo, brusc şi deodată ţara ta a devenit locul unde este mai bine, dar hei, cine te poate judeca, aici ai căzut în cur la primul şut din partea aministraţiei, de ce aş sta aici dacă ei nu mă vor? şi pe bună dreptate ai plecat…Şi acum, când te re-întorci în vacanţă prin România, eşti mâhnit din cauza drumurilor, a atitudinii generale şi a taximetriştilor, politicienilor şi copiilor străzii, dar hei, în definitiv ce îţi mai pasă de toate astea, tu eşti realizat, ai casă în suburbia marelui oraş care te-a primit cu braţele deschise, doar erai “valoare” din Est, şi pe bună dreptate eşti, ce-i al Cezarului e al Cezarului, şi marele oraş ţi-a permis să îţi dezvolţi o carieră în domeniul tău de specializare, acum cel mai important este că ai, oare în România puteai să faci asta? Nu puteai, era mai greu, pile, şmenuri şi alte combinaţii, tu aveai principii pe atunci, de fapt şi acum ai, şi de 1 decembrie sau alte zile te gândeşti cu nostalgie la filmele despre Mihai Viteazu şi toată mascarada aia cu eroii, da, poate e o mascaradă, sunt toţi aşa încruntaţi şi serioşi, like come on, e o zi importantă, dar de ce trebuie să ieşim în stradă cu tancurile şi florile? Deci ai principii, cum ziceam, te mândeşti cu asta, mergi la biserică din când în când, când nu eşti la golf, în Luna Park sau la barbechiu cu prietenii de la job, dar priveşti cerul melancolic şi îţi aduci din nou aminte că în Moldova cerul este cel mai frumos, dar acum nu poţi merge acolo, ai o delegaţie luni spre un alt mare oraş, şi totuşi eşti cuprins de dor, ce mama mă-sii caut eu aici, ce caut în viaţa mea? te cuprinde panică şi alienarea, dar îţi revii imediat, trebuie să fii fit deîndată, nu ai voie să nu zâmbeşti la muncă, emoţiile dăunează grav randamentului…parcă ai vrea să te re-întorci, dar aici este bine, totul merge ca pe roate, merge ca uns, ca un ceas, totul e locul lui, prevenţia este a doua natură a occidentalilor, uite ce avansaţi sunt ei, clonează oi şi permit căsătoria între homosexuali, românii sunt intoleranţi, nu le plac ţiganii şi ăştia pe de-a îndoaselea, ce să caut eu acolo?
Ce să cauţi, ce să cauţi, ce să cauţi? Te rog, te rog eu mult de tot, ca atunci când îţi mai vin în cap asemenea idei, gândeşte-te şi la următorii ani: 1821, 1848, 1859, 1877, 1918, 1944, 1989. Gândeşte-te că măcar într-unul din aceşti ani, cel puţin un om a murit ca tu să fii acolo unde eşti acum. Adică a murit de bunăvoie. Oare ce zice asta despre el şi ce zice asta despre tine?
