“Dacă dragostea a provocat, în literatura europeană, atâtea dezastre şi atâtea cruzimi – lucrul se explică prin prin maxima lui Goethe: orice om este, pentru femeia cu care trăieşte alături, un demon. Drama şi suferinţa se năştea din incapacitatea omului de a suporta o dragoste absolută; din demonia creată prin prezenţa laolaltă a doi oameni. Femeia şi dragostea jucau aici rolul de catalizator al eternei drame umane. Dostoievski are curajul să rezolve problema plecând de la datele ei iniţiale: omul singur, faţă în faţă cu cu destinul, cu neantul.”
Drumul spre centru, Fragmentarium, Dostoievski şi tradiţia europeană, pag. 138, editura Univers, Bucureşti, 1991
Genial!