Pretenţia de divinitate a iubirilor naturale
Iubirile arată că sunt nedemne de a lua locul lui Dumnezeu prin faptul că nu pot nici măcar rămâne ele însele şi face ceea ce promit să facă, fără să aibă în aceasta ajutor de la Dumnezeu. De ce ai mai vrea să dovedeşti că un anume prinţişor slăbănog nu este Împăratul legitim, din moment ce fără sprijinul Împăratului el nu poate nici măcar să-şi menţină tronul său subordonat şi să facă pace în mica provincie timp de măcar o jumătate de an? Chiar pentru binele lor propriu, iubirile trebuie să se mulţumească să fie pe locul al doilea dacă este să rămână ceea ce vor să fie. În acest jug se găseşte adevărata libertate:”sunt mai înalte atunci când se îneacă.” Căci atunci când Dumnezeu este stăpânul unei inimi omeneşti, chiar dacă va trebui poate să îndepărteze, uneori definitiv, unele dintre autorităţile indigene, El va permite multor altora să-şi păstreze funcţiile şi, atunci când îşi închină autoritatea Lui, ele capătă pentru prima dată o bază fermă. Emerson a spus: “Atunci când semizeii pleacă, zeii sosesc”. Aceasta este o maximă foarte îndoielnică. Mai bine am spune: “Când Dumnezeu soseşte (şi numai atunci), semizeii pot rămâne.” Lăsaţi în voia lor, ei fie dispar, fie devin demoni. Numai în numele Său îşi pot ei, în frumuseţe şi în siguranţă, “mânui micile lor tridente.” Sloganul rebele “Totul pentru iubire” este de fapt condamnarea la moarte a iubirii (cu data execuţiei rămasă, pentru moment, în alb.)
Treburi cereşti - Lecturi zilnice, vol. II, C.S. Lewis, editura Humanitas, 2005
