Text scris în urmă cu jumătate an, faţă de care acum am multe rezerve. Îl public pentru a-l supune judecăţii publice şi pentru a-mi reaminti că sunt momente în care pot scrie decent.
"Au dispărut de pe scenă învingătorii. România modernă duce lipsă de personaje care să învingă, în buna tradiţie proppiană. Încercaţi să vă aduceţi aminte de un erou care la final rămâne în picioare, peste trupul neînsufleţit a lu’ nenea rău. Nu le lipseşte celebritatea în schimb, dar medalia de aur se lasă aşteptată. Moromete e celebru, dar e în galeria marilor învinşi. Şi ce învăţăm de la el? Ironia, zeflemeaua, plictisul metafizic şi lupta în van. La final, el este marele învins. Se zbate, se luptă, se străduieşte să ţină familia unită. Rezultatul îl ştim cu toţii. Nu este ca Bond, dacă se permite să-i punem faţă în faţă, doar de dragul execiţiului de imaginaţie. Bond e intangibil aproape, face totul dintr-o mişcare, chiar suprarealist. De-a lungul timpului, imaginea lui se confundă cu imaginea Albionului. Asta oare s-a intenţionat? Nu se ştie. Cert este că ei au un învingător şi noi un mare învins. Singurul lucru în comun este că ambii au viciul fumatului. Pe de altă parte, şi Făt-Frumos este suprarealist şi la fel era şi Prâslea. Dar l-am importat pe Disney, crezând că el ne va salva mentalul de rataţi. Sau pentru bani. Şi Rocky era suprerealist. Lua pumni, dădea pumni, cădea, se ridica, revenea şi făcea asta timp de cinci filme la rând. Noi le denumim “filme proaste americane”. Da, sunt proaste sau relativ proaste. Acest “relativ” ar trebui să ne pună oleacă pe gânduri. Dar după cinci filme, tot el, Rocky, e învingătorul. Noi rămânem cu:”filmele proaste americane”. Nu este tocmai dificil: el se bate, se luptă pe viaţă şi pe moarte şi câştigă. De ce nu vrei să înveţi ceva de la el? Ba nu, expediem cu suficienţă de sine:”filme proaste americane”. Nimic de imitat, nici o atitudine de copiat? Reactualizaţi-l pe Făt-Frumos. Mentalul colectiv de altădată înregistrase, sub diferite forme estetice, lupta dintre bine şi rău, cu binele în prim-plan. Avem nevoie de învingători, de poveşti şi de basme. Istoria recentă a filmelor sau a cărţilor scrise nu prea a oferit un personaj-emblemă, care să întrupeze acele calităţi ale cavalerului, ale învingătorului. Avem frustraţi, drogaţi, nebuni şi neadaptaţi. Americanii îi au şi pe ăştia şi din plin chiar, dar au şi pe Superman şi toată pleiada de extra, mega, hiper “men”. Noi avem zeflemeau neproductivă. Dar să nu disperăm. Cum spuneam, Făt-Frumos exista, şi la fel şi Prâslea. Prin urmare, material există, trebuie doar re-exploatat. Ar strica un Greuceanu în stil “Superman”? Nu ar face furori? Cu ce este mai prejos Greuceanu faţă de Spiderman? (Mie îmi place Spiderman, poate tocmai prin absenţa lui Greceanu) Ba da, poate ar face valuri. Sau poate nici nu trebuie să facă, trebuie doar ca Greuceanu să câştige. Şi noi să ţinem minte asta."
Poate că tocmai prin zeflemea am învins noi toate vremurile potrivnice...
Da, ai dreptate, după un timp mi-am dat seama că are şi zeflemeaua rolul ei. După cum am zis, acum am rezerve faţă de acest text, dar l-am pus doar de dragul jocului de imaginaţie.
Vorbind ,, ideologizat'', diferenta dintre ,, ai nostri'' si ,, ai lor'' e ca primii stiu de unde vin si unde se duc, ceea ce nu exclude, uneori, luarea unei pozitii in vreme. Probabil ca fac asta, ma refer la ,, ai nostri'', tocmai ca sa stea pe o cale strabatuta de atatia altii inaintea lor, lupta cu anumite ,,incercari'' fiind expresia de a-si pastra drumul lor. Cine stie ...
Luciane, să păstrăm proporţiile, pentru că aş fi tare încântat să nu îi idolatrizăm pe ai noştri, asta însemând oarecum un dialog ciuntit.
Oare nu ar fi bine să fie cum zici tu? Dar ştim amândoi că nu prea mai stau aşa lucrurile…
Da Bulă? Păcală? Crezi că s-ar descurca peste hotare?
Tot timpul :)
Şi ştii de ce? Pentru că au microbul “descurcatului” în ei. Adică eficienţa manevrelor subversive (necesare) este, statistic vorbind, uluitoare. Ce îmi pare mie rău este că acest “descurcat” a căpătat valenţe criminale şi nu mai înseamnă acea soluţie ingenioasă, care îi lasă pe toţi cu gura deschisă, pentru care am fost cândva renumiţi. Românul îndoaie capul, da’ tot trece de nenorocire…
Exista multe moduri de a invinge, de exemplu imi amintesc de replica pe care un general i-o da lui Napoleon: "Inca o victorie ca asta, Sire, si pierdem razboiul".
La fel cum exista multe moduri de a pierde. Iisus a fost rastignit...