“Mda, nu m-ar deranja nici pe mine să mă conducă femeia…la munte, adică. Eu să urc în maşină şi ea să conducă până acolo.” uitându-mă prin geamul murdar le cuplul care tocmai pornea de lângă noi.
“Nu ai rezolvat nimic în viaţă dacă te conduce femeia.” ţinu să adauge cineva “trecut prin viaţă” de lângă mine.
În sinea mea, mă distram.
“Nu m-aş grăbi să afirm asta…dacă este mai deşteaptă şi mai harnică decât mine, de ce nu?”
“Da, aşa da, sunt perfect de acord.” confirmă omul “trecut prin viaţă.”
“Fănele, secretul este să o laşi să creadă că are controlul şi că ea conduce, dar, în definitiv, în momentele decisive tu să fii cel care cu adevărat are frâiele în mână…altfel, se duce dracu’ totu’. Eu am avut nevoie de un divorţ ca să îmi dau seama de asta.” simţi neapărat nevoia să adauge omul divorţat.
În sinea mea, mă distram…încă nu, încă nu am ajuns acolo. Şi nu am avut nevoie de un divorţ să îmi dau seama de un lucru ca acesta. Poate că mai am până să ajung cu adevărat “ticălos.” Deşi asta nu exclude să nu fi fost până acum…
