Oh, it was a superb winter, a surrealist spring, a marvellous summer and a tragic autumn. And the year with the 180 degrees turn around. Now I look more often in the skies and beyond them…

The Dears - 22: The death of all the romance

I was 22, I've had my share of views
I just can't steal that "happiness" from you
But I'll be the one to take your tears away



Tool - Schism

The light that fueled our fire then has burned a hole between us so
We cannot see to reach an end crippling our communication.
...
To bring the pieces back together, rediscover communication...

Astăzi este ziua care este, deci vrăjmaşii să rămână la locul lor, altfel mânia strămoşului canonizat, transmisă din generaţie, se va abate asupra capetelor seci care mă contestă zilnic. Deci gura mică acolo în spate, lasă gargara şi degrabă vino de te închină stăpânului tău, ploconeşte-te şi pesemne vei scăpa cu viaţă. Iar de te vei nesupune şi vei crâcni împotrivă mai marelui tău, paloşul îţi va reteza ţeasta aia pe care şi aşa o cari degeaba după tine. Pohta ce-am pohtit şi am zis!

Reclamaţii (nu îţi sugerez), ploconeli şi peşcheşuri în apartamentele imperiale după ora 18.

P.S. Acum am şi pe turci şi pe tătari de partea mea.

“Nu este tot o poveste de dragoste a nu avea nici o dragoste?”

Din Søren. Orice adăugire este inutilă.

R.A.C.L.A. şi Anda Adam – Nu mă uita

Acum e totul dat uitării
Las în urmă ce-a fost
Un paragraf închis etichetat fără rost
Numele tau e…

Mircea Vintilă – Noros Cecer

Da, te-ai dus dulce minune, şi-a murit iubirea aia,
Care ne-a făcut celebri ani de zile la Mamaia…

E foarte posibil ca un parfum să fie doar o amprentă a trecutului. Fie că îţi aduce aminte de o grădină, o femeie sau un colţ de soare. Ştiu, a zis-o şi Proust, dar în lumina noului om capitalist, trebuie să nu uităm funcţia reală a parfumului, aceea de mesager al unui moment îndepărtat. Altfel…

“Vine un moment în viaţa fiecăruia când trebuie să bage răţoiul în dulap…”

“Ceci face nişte paste rock!

Ba din contră, face paste post-rock.

Sunteţi fraeri, nu ştiţi nimic, face paste post-indutrial-rock-metal!!!”

“Sentimentul limbii ca sentimentul limbii…dar ce zici de simţul limbii?

Pe ăsta ori îl scuipi, ori îl spui.

Sau îl înghiţi…să înghiţi simţul limbii…”

“Nu au biftec aici?

Da’ de ce? Te interesează neapărat să mănânci biftec?

Păi da, că am citit azi Roland Barthes.

Păi şi ce, ăsta o ardea cu biftec?”

“De ce poartă DJ-ii căşti?

Ca să poată asculta manele în timp ce mixează…”

Text scris în urmă cu jumătate an, faţă de care acum am multe rezerve. Îl public pentru a-l supune judecăţii publice şi pentru a-mi reaminti că sunt momente în care pot scrie decent.

"Au dispărut de pe scenă învingătorii. România modernă duce lipsă de personaje care să învingă, în buna tradiţie proppiană. Încercaţi să vă aduceţi aminte de un erou care la final rămâne în picioare, peste trupul neînsufleţit a lu’ nenea rău. Nu le lipseşte celebritatea în schimb, dar medalia de aur se lasă aşteptată. Moromete e celebru, dar e în galeria marilor învinşi. Şi ce învăţăm de la el? Ironia, zeflemeaua, plictisul metafizic şi lupta în van. La final, el este marele învins. Se zbate, se luptă, se străduieşte să ţină familia unită. Rezultatul îl ştim cu toţii. Nu este ca Bond, dacă se permite să-i punem faţă în faţă, doar de dragul execiţiului de imaginaţie. Bond e intangibil aproape, face totul dintr-o mişcare, chiar suprarealist. De-a lungul timpului, imaginea lui se confundă cu imaginea Albionului. Asta oare s-a intenţionat? Nu se ştie. Cert este că ei au un învingător şi noi un mare învins. Singurul lucru în comun este că ambii au viciul fumatului. Pe de altă parte, şi Făt-Frumos este suprarealist şi la fel era şi Prâslea. Dar l-am importat pe Disney, crezând că el ne va salva mentalul de rataţi. Sau pentru bani. Şi Rocky era suprerealist. Lua pumni, dădea pumni, cădea, se ridica, revenea şi făcea asta timp de cinci filme la rând. Noi le denumim “filme proaste americane”. Da, sunt proaste sau relativ proaste. Acest “relativ” ar trebui să ne pună oleacă pe gânduri. Dar după cinci filme, tot el, Rocky, e învingătorul. Noi rămânem cu:”filmele proaste americane”. Nu este tocmai dificil: el se bate, se luptă pe viaţă şi pe moarte şi câştigă. De ce nu vrei să înveţi ceva de la el? Ba nu, expediem cu suficienţă de sine:”filme proaste americane”. Nimic de imitat, nici o atitudine de copiat? Reactualizaţi-l pe Făt-Frumos. Mentalul colectiv de altădată înregistrase, sub diferite forme estetice, lupta dintre bine şi rău, cu binele în prim-plan. Avem nevoie de învingători, de poveşti şi de basme. Istoria recentă a filmelor sau a cărţilor scrise nu prea a oferit un personaj-emblemă, care să întrupeze acele calităţi ale cavalerului, ale învingătorului. Avem frustraţi, drogaţi, nebuni şi neadaptaţi. Americanii îi au şi pe ăştia şi din plin chiar, dar au şi pe Superman şi toată pleiada de extra, mega, hiper “men”. Noi avem zeflemeau neproductivă. Dar să nu disperăm. Cum spuneam, Făt-Frumos exista, şi la fel şi Prâslea. Prin urmare, material există, trebuie doar re-exploatat. Ar strica un Greuceanu în stil “Superman”? Nu ar face furori? Cu ce este mai prejos Greuceanu faţă de Spiderman? (Mie îmi place Spiderman, poate tocmai prin absenţa lui Greceanu) Ba da, poate ar face valuri. Sau poate nici nu trebuie să facă, trebuie doar ca Greuceanu să câştige. Şi noi să ţinem minte asta."

Sunt foarte puţine verbe care contează în iubire. Unul din ele este “a te cuibări”. Ideal la diateza reflexivă.

"Fututul la cap e complementar şi cu celălalt futut, doar că fututul la cap e de o calitate net superioară celuilalt."

"Sunt multe fete care mă vor, deşi asta mă face să mă gândesc la Taraf Tv."

"Ce îţi doreşti Fane acum?

Cred că acum aş vrea o Apocalipsă, să ne ducem cu toţii la fund şi să vină alţii mai buni în locul nostru…

Apocalipsă acum!"

Adevărul se “simte”. În nici un caz nu se raţionează. Adică da, îl dibuieşti cu şi după scheme mentale, după logica formală sau alte lucruri asemănătoare. Dar la un moment dat te opreşti, pentru că el, adevărul cu A mare, este cam încurcat şi supus paradoxului. Deci îl “simţi”, adică îl intuieşti. Chestie care în nici un caz nu este supusă numerelor. Sau legilor numerelor. Sau altor lucruri de acest fel. De aceea ai nevoie de bătrâni, ei au intuiţile cele mai apropiate de Adevăr. Şi acesta în sine este un adevăr care nu este neapărat general valabil. Dar asta nu înseamnă că această regulă nu este mai puţin…adevărată. Deci ai nevoie de bătrâni sau de smerenie. Deşi smerenia este cel mai de bun preţ zilele astea. Şi cel mai greu de atins, evident. De aceea smerenia este o cale sigură către intuiţii majore. Înţelegând prin intuiţie – sau chei - acea fărâmă de realitate care scapă privirii scrutătoare a raţiunii…

“Mda, nu m-ar deranja nici pe mine să mă conducă femeia…la munte, adică. Eu să urc în maşină şi ea să conducă până acolo.” uitându-mă prin geamul murdar le cuplul care tocmai pornea de lângă noi.

“Nu ai rezolvat nimic în viaţă dacă te conduce femeia.” ţinu să adauge cineva “trecut prin viaţă” de lângă mine.

În sinea mea, mă distram.

“Nu m-aş grăbi să afirm asta…dacă este mai deşteaptă şi mai harnică decât mine, de ce nu?”

“Da, aşa da, sunt perfect de acord.” confirmă omul “trecut prin viaţă.”

“Fănele, secretul este să o laşi să creadă că are controlul şi că ea conduce, dar, în definitiv, în momentele decisive tu să fii cel care cu adevărat are frâiele în mână…altfel, se duce dracu’ totu’. Eu am avut nevoie de un divorţ ca să îmi dau seama de asta.” simţi neapărat nevoia să adauge omul divorţat.

În sinea mea, mă distram…încă nu, încă nu am ajuns acolo. Şi nu am avut nevoie de un divorţ să îmi dau seama de un lucru ca acesta. Poate că mai am până să ajung cu adevărat “ticălos.” Deşi asta nu exclude să nu fi fost până acum…

dEUS - Nothing really ends

Încetaţi în a-i mai spune dementului să se potolească…vă rog, vă implor, lăsaţi-l pe nebun să-şi trăiască ultima picătură de viaţă pe care o mai are în el…de ce vreţi să-i luaţi şi ultimul lucru care i-a mai rămas…cine vă dă acest drept, de ce sunteţi atât de aroganţi încât să credeţi că binele vostru este şi al lui…nu are şi ea, tristeţea, locul ei în ordinea totală? Nu-i mai re-amintiţi că greşeşte, ştie şi el ce face, chiar sunteţi atât de orbi?... lăsaţi-l să dispere, e ultima lui scăpare…singura, de altfel…

“Am început cele dintâi experienţe în ziua de 1 iulie 2007. Cu săptămâni înainte, făcusem un examen sever de conştiinţă şi renunţasem la tutun, alcool, carne, cafea, ceai şi toate celelalte. Nu încerc acum să refac istoria acestei penibile etape preliminare, care a durat şase luni. Mi-a trebuit o voinţă de fier, căci de multe ori eram gata să renunţ şi să mă întorc la distracţiile mele istoriografice. Din fericire, scrisoarea lui Honigberger îmi dovedea că lucrurile acestea pot fi înfăptuite şi asta îmi da mereu curaj. Niciodată nu-mi închipuiam însă că se poate ajunge atât de departe şi relativ cu atât de puţină trudă. Pentru că numai după ce dobândeşti cele dintâi puteri şi-ţi cad brusc vălurile de pe ochi, îţi dai seama cât e de mare ignoranţa oamenilor şi ce dureroasă iluzie îi păcăleşte zi cu zi, până în pragul morţii. Voinţa şi energia pe care le depune un om ca să-şi satisfacă ambiţia socială sau vanitatea ştiinţifică sunt poate chiar mai mari decât aceea care ţi se cere pentru a dobândi lucrul acesta extraordinar: propria ta salvare din nimicnicie, din ingnoranţă şi din durere.”

“Cunosc acum drumul *********. Ştiu cum se ajunge acolo. Mai pot spune încă ceva: au ajuns de foarte curând acolo trei oameni din continentul nostru. E drept, doi dintre ei sunt ruşi. Fiecare a plecat singur şi a ajuns în ******** prin mijloace proprii. Olandezul a călătorit chiar fără să-şi ascundă numele până la Colombo. Ştiu toate acestea din lungile mele transe, când văd ******** în toată măreţia ei, văd minunea aceea verde între munţii acoperiţi cu zăpadă, casele acelea ciudate, oamenii aceia fără vârstă, care-şi vorbesc atât de puţin, deşi îşi înţeleg atât de bine gândurile. Dacă n-ar fi ei, care să se roage şi să gândească pentru ceilalţi toţi, continentul întreg ar fi zguduit de atâtea forţe demoniace, pe care lumea modernă le-a dezlănţuit de la Renaştere încoace. Oare soarta Europei noastre este pecetluită? Nu se mai poate face nimic pentru lumea aceasta pradă unor forţe spirituale obscure, care o duc fără ştirea ei spre cataclism? Tare mi-e teamă că Europa va avea soarta Atlantidei şi va pieri destul de curând scufundându-se în apă. Dacă ar şti oamenii că numai datorită forţelor spirituale emanând din ******** se amână mereu acea tragică schimbare de axă a globului, pe care geologia o cunoaşte foarte bine şi care va prăvăli lumea noastră în ape scoţând cine ştie ce continent nou.”

“Lucrul acesta coincide, de altfel, cu o serie întreagă de profeţii, mai mult sau mai puţin apocaliptice, relativ la kaliyuga, la “vârsta întunecată”, de al cărui sfârşit ne apropiem, ni se spune, cu paşi repezi. În toată Asia circulă legenda sfârşitului iminent al lumii actuale, sub forme mult diferite între ele. Doctorul Zelendi pomeneşte însă de o eventuală “schimbare de axă a globului”, care ar fi cauza imediată a dezastrului. După câte înţeleg, după el o asemenea schimbare de axă ar aduce cu sine o formidabilă catastrofă seismică, în care anumite continente s-ar scufunda sau şi-ar schimba profilul lor actual – şi ar ieşi din ape noi continente. Faptul că menţionează de mai multe ori numele Atlantidei mă face să cred că el socotea existenţa acestui continent o realitate, şi dispariţia lui o punea în legătură cu cine ştie ce degenerare de ordin spiritual a locuitorilor săi. Ceea ce mi se pare vrednic de subliniat în toate aceste prevestiri tragice, este faptul că sunt făcute cu câţiva înainte ani de primul război mondial, când lumea se legăna încă în iluzia progresului infinit.”

Mircea Eliade, Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore, Humanitas, Bucureşti, 2004

Gretchen: Donnie Darko? What the hell kind of name is that? It's like some sort of superhero or something.

Donnie: What makes you think I'm not?

Adăugire ulterioară: De fapt, Donnie Darko nu este un erou, el este un anti-erou. Nu ţin minte să fi văzut în multe filme americane atât de bine evidenţiată ideea de sacrificiu pentru o cauză înaltă, în ultimă instanţă. Acesta este cel care îl face pe Donnie anti, îl face un paria în galeria “marilor” eroi americani propuşi de cinema-ul cel mai coruptibil de pe Terra. Mai mult, el este un creştin, este printre puţinii pe care acelaşi cinema ni-i propune ca temă de meditaţie după ieşirea din sala cu popcorn pe scaune. Sacrificiul lui nu este neapărat unul în cunoştinţă de cauză, nu avem cum să ştim asta, este probabil prins într-un joc absurd, dar el are intuiţia Divinului prin definiţia cea mai simplă şi mai cuprinzătoare a Lui Dumnezeu pe care am văzut-o într-o peliculă: The search of God is absurd? It is if everyone dies alone.

De aceea cred că unul din cele mai intense şi mai adânci lucruri pe care i le poţi spune fetei pe care o iubeşti este: “I want to be your Donnie Darko.” Poate chiar până la capăt…

“Dacă dragostea a provocat, în literatura europeană, atâtea dezastre şi atâtea cruzimi – lucrul se explică prin prin maxima lui Goethe: orice om este, pentru femeia cu care trăieşte alături, un demon. Drama şi suferinţa se năştea din incapacitatea omului de a suporta o dragoste absolută; din demonia creată prin prezenţa laolaltă a doi oameni. Femeia şi dragostea jucau aici rolul de catalizator al eternei drame umane. Dostoievski are curajul să rezolve problema plecând de la datele ei iniţiale: omul singur, faţă în faţă cu cu destinul, cu neantul.”

Drumul spre centru, Fragmentarium, Dostoievski şi tradiţia europeană, pag. 138, editura Univers, Bucureşti, 1991

Una din mizeriile modernităţii – ispita autodistrugerii. Mijloacele pentru ademenire: nenumărate, insidoase, eficiente statistic. Spune-mi câţi sfinţi mai crezi că ştii. Sau cum “sex, rock&roll and alchool” este mai adevărată ca niciodată.

Aseară am fost întrabat ce este sacrul. Pentru moment am rămas blocat, zic, iată o întrebare căreia nu-i poţi răspunde într-un minut şi mai mult decât “legătura cu Divinitatea” nu am fost în stare să concep. În contextul respectiv a fost –cred - îndeajuns, dar acum te întreb, cititorule, ce este “sacrul”?

Pretenţia de divinitate a iubirilor naturale

Iubirile arată că sunt nedemne de a lua locul lui Dumnezeu prin faptul că nu pot nici măcar rămâne ele însele şi face ceea ce promit să facă, fără să aibă în aceasta ajutor de la Dumnezeu. De ce ai mai vrea să dovedeşti că un anume prinţişor slăbănog nu este Împăratul legitim, din moment ce fără sprijinul Împăratului el nu poate nici măcar să-şi menţină tronul său subordonat şi să facă pace în mica provincie timp de măcar o jumătate de an? Chiar pentru binele lor propriu, iubirile trebuie să se mulţumească să fie pe locul al doilea dacă este să rămână ceea ce vor să fie. În acest jug se găseşte adevărata libertate:”sunt mai înalte atunci când se îneacă.” Căci atunci când Dumnezeu este stăpânul unei inimi omeneşti, chiar dacă va trebui poate să îndepărteze, uneori definitiv, unele dintre autorităţile indigene, El va permite multor altora să-şi păstreze funcţiile şi, atunci când îşi închină autoritatea Lui, ele capătă pentru prima dată o bază fermă. Emerson a spus: “Atunci când semizeii pleacă, zeii sosesc”. Aceasta este o maximă foarte îndoielnică. Mai bine am spune: “Când Dumnezeu soseşte (şi numai atunci), semizeii pot rămâne.” Lăsaţi în voia lor, ei fie dispar, fie devin demoni. Numai în numele Său îşi pot ei, în frumuseţe şi în siguranţă, “mânui micile lor tridente.” Sloganul rebele “Totul pentru iubire” este de fapt condamnarea la moarte a iubirii (cu data execuţiei rămasă, pentru moment, în alb.)

Treburi cereşti - Lecturi zilnice, vol. II, C.S. Lewis, editura Humanitas, 2005

Pentru că ea, Miruna şi cu Radu Go m-au rugat să ma gândesc unde aş vrea să locuiesc, o să zic următoarele: există un loc un România unde apa curgătoare este dimpreună cu apa stătătoare – nu este fix stătătoare – unde nisipul este incredibil de fin, unde nu este ţipenie de om, unde liniştea este asurzitoare, unde peştele este grozav şi cerul este etern senin (mă rog, cel puţin pe perioada verii). Mda, cred că acolo aş vrea să locuiesc…Poze am, dar nu vă dau, e locul nostru, ştii tu cine.

Economic Left/Right: -2.88
Social Libertarian/Authoritarian: 0.56

Pentru că am fost rugat de Machiavellian, iată răspunsul meu la testul respectiv. Se pare că sunt un soi de stângist din ăsta mai autoritar, dar vag de tot.