Primul post, în buna tradiţie a răsunătoarei blogosfere, trebuie să fie unul traversat cap-coadă de enervare, de nemulţumire şi de răbufnire sentimentală. Trebuie să recunoaştem, cu mână pe inimă şi cu ochii lipiţi la soarele din senin, că micul spaţiu în care ne învârtim cozile şi ne consumăm frustrările are o ofertă cel puţin macabră, absurdă şi pasionantă din care ne putem extrege lejer subiecte pentru o depresie serioasă, de la mama ei, cu tot cu poşirca aferentă, cum s-ar zice, ca soluţie pe termen scurt. Prin urmare, astăzi o să zic o vorbă, două, despre imobiliare.
După cum bine ştim, din cauza unor complicate procese economice, pe care încă nu le înţeleg cum ar trebui, la scurt timp după 2000, preţurile caselor – indiferent că este vorba de închiriere sau cumpărare/vânzare – au crescut mai rapid decât Făt-Frumos atunci când era hrănit şi antrenat pentru lupta cu Bau-bau. Cert este că panta ascendentă s-a menţinut, întreţinută de cererea foarte mare şi de oferta sărăcăcioasă, ajungându-se la nişte aberaţii care sfidează logica bunului-simţ; prin urmare, nu de puţine ori mi-au căzut ochii pe nişte oferte în care erau alăturate cuvintele/expresiile “350 de euro”, “Militari, Pantelimon, Berceni, Balta-Albă”, “22 metri pătraţi”, “semi-mobilat”, “utilităţi parţiale”. Ce ziceţi, fatale combinaţii, nu-i aşa? Dar gândiţi-vă ce fatal ar fi să alegi să stai în aşa ceva? Mai ales când nu mai ai şi alte opţiuni la îndemână…Dacă nu mă credeţi, testaţi Anunţul sau alte site-uri asemănătoare, pentru a vă dumiri ce grozăvii se petrec acolo. Stau şi mă gândesc ce fac cei care nu au cum să dea un purcoi de bani pe aceste încăperi sordide. Şi imediat îmi aduc aminte de excursiile din miez de noapte de prin Regie…şi ştiţi la ce mă gândesc? Că mai sunt şi eroi printre noi.
Depăşind cadrul general, ajungem la cealaltă faţetă a problemei, la fel de mizerabilă: să zicem că te loveşte norocul ca pe Duckadam şi găseşti una bucată garsonieră, cu un preţ pe care îl accepţi şi o zonă decentă. Acum (re)intrăm în fascinanta (şi plină de surprize) lume a relaţiilor interumane dictate de interesul imediat, bănesco-negustoresc. De aceea, vom avea în ecuaţie un individ semi-scrobit, eventual casual, care şi-a învăţat pe de rost replicile, ca un guţan de clasa a II-a, şi care te amăgeşte că el ştie ce este mai bine pentru tine, că vorbeşte el, că garsoniera este de fapt o copie (in)fidelă a camerei în care dormea Ludovic al XXXXX – lea, când de fapt este o cămăruţă în care abia ai loc să-ţi întorci fundul de la televizor la pat, că are toate utilităţile – ah, da, dacă vreţi, schimbăm duşul, punem altă faianţă, nici o problemă, până la 1 se face totul – şi tu, nervos şi plin draci că umbli prin toate mahalale Bucureştiului, stai să înghiţi palavrele răpciugosului, care ar fi în stare să-ţi vândă şi un elefant zicându-ţi că este zebră, nemâncat, nedormit, cu gândul la plăcinte şi la un ceai. Halal indivizi…Acu’ să nu mă bănuiţi de acea practică, foarte la modă în cazul unora, de a generaliza ce mai văd şi trăiesc şi io. Nu, astea-s lucruri trăite de mine de mai bine de 5 ani şi, la naiba, nu doresc nimănui să treacă prin coşmarul trezit-cumpărat ziar-verificat anunţuri-telefoane-vizionare. Chiar sunt unele lucruri pe care nu ai vrea să le faci în viaţă (tautologie). Cum ziceam, am găsit şi oameni oneşti printre agenţi, care s-au străduit să mă ajute, dar, culmea, ori de câte ori mi-am căutat unde să stau în mizerabila capitalistă, doar prin ajutorul cunoştiinţelor am reuşit. Oare ce spune asta despre agenţi? Sau oare ce spune despre mine?
Da, ăsta este răspunsul, sunt un tip dificil. Vreau să trăiesc într-o garsonieră care să aibă măcar 30 de mp, să fie văruită, să aibă parchet, gresie şi faianţă, o mică bucătărie şi vecini rezonabili şi ne-manelişti. Da, extrem de pretenţios…
Chiar foarte pretentios... Apartamentul de doua camere in care tocmai m-am mutat are 47 de mp. Iar vinerea trecuta mi-a tocat nervii aia de sub mine cu cheful ei jegos cu tot.
Bine ai venit in blogosfera (cum suna)! Am fost ocupat toata saptamana si nu am observat la timp miscarea.
(A si sa nu uit blogger are cateva lucruri in plus fata de wordpress, dar recomand wordpress pentru ca nou-venitii ajung mai usor sub lumina reflectoarelor).
Mult succes, te-am adauagat in reader.
Mersi mult Proclete.
Eu am cont şi pe wordpress, doar că am ales blogger că îmi place mai mult. Şi află că nu ţin neapărat să ies la lumina reflectoarelor, dacă pot închega ceva cu câţiva prieteni reali şi virtuali, o să fiu mai mult decât mulţumit. Oricum, ştim amândoi că “adevăraţii” preferă calitatea. :)
Io nu inteleg de ce tine lumea atat de tare sa locuiasca in Bucuresti. Nu vorbesc, desigur, de cei a caror slujba presupune in exclusivitate capitala, fireste. Dar pur si simplu exista o multime de locatii in tara asta unde gasesti conditii mult mai bune (nu vorbesc in teorie) si pe bani incomparabili mai putini.
Definitia mea pentru imobiliare este: acolo unde nu vrea nimeni (pe cat posibil). Nu mi-am luat apartament in Cluj, ci intr-un oras aflat la vreo 30 de km de Cluj. Rezultatul? Liniste cat incape, poluare aproape deloc, vreo doua hectare teren de joaca pentru prunca in spatele blocului, pe unde masinile nu circula cu mai mult de 5 km la ora, pentru ca ori parcheaza, ori pleaca in oras. A propos, si iarba are grupir.
In perspectiva, Apusenii au enspe locuri unde se pot lua cabane cu cateva mii de euro, nu pricep de ce toata lumea cumpara la Muntele Baisorii, unde deja trebuie sa fii kamikaze sa pleci in vacanta, intr-atata a crescut riscul sa asculti manele din trei locuri diferite...
Ce mă opreşte în Bucureşti? Destule, şi dacă ar fi să le enumăr, cu siguranţă te-aş obliga să citeşti nişte clişee, ceea ce m-ar face să mă simt tare prost. Dar mai presus de clişee, stau pentru oameni, prietenii, amiciţii trainice, episoade demne de poveste şi, poate, pentru un job cât se poate apropiat pregătirii mele, care este.
Ah, şi încâ ceva: visez cu ochii deschişi, zilnic, la acea casă din munţi, cu ogradă şi toate adăugirile – inclusiv animale – pe care o să am la un moment dat şi în care îmi voi duce un trai liniştit şi neprihănit, departe de lumea rea şi odioasă.
P.S. Am fost în Cluj doar 2 ore în viaţa mea, îndeajuns să-mi revizuiesc definiţiile despre “civilizaţie”, “oraş minunat” şi alte asemenea expresii.