Oct
11
Mamaie: ”Aoleu, bre, dacă vin ăştia, iar mă pun să zic bancuri cu prostii!”
Io, de colo: ”Te şi filmăm, bre, dacă e nevoie.”
Mamaie: ”Păi să mă filmaţi, că cine ştie cât mai trăiesc.” şi râse, voiniceşte şi cu inima curată.
Io: ”Hai, bre, nu mai vorbi aşa…”
Ea râde, pentru ea Moartea este ceva natural, este ceva firesc, este în ciclul natural. Mai mult, o ia peste picior, râde de ea, cine eşti tu, Moarte, să mă iei pe mine acu’? Uite, râd cu nepoţii, le zic bancuri cu Bulă şi sule, atât cât inima-mi râde, nu ai nici un drept, Moarte, să mă iei. Stai acolo, în întunecimile tale, şi lasă-mă să râd şi să-mi fie bine cu ai mei.
Crezi că o caută? Eu zic că o aşteaptă. Senină şi cu puţină teamă izvorâtă din necunoştinţă.
Bătrânii sunt nişte fiinţe realiste - au conştientizat că şi dacă nu le este frică, şi dacă o aşteaptă împăcaţi, şi dacă înalţă mii de rugăciuni, moartea tot vine. În acelaşi mod, invariabil.
Sad (or maybe not), but true.
PS: bine ai venit blogosferă :)
Da, eu doar ziceam că este asumat acest traseu, acest ciclu, şi, mai mult, este asumat cu umor şi voie-bună. Asta vorbind de mamaie, care, evident, este unică.
Despre baba din banc nu ştiu prea multe, e o babă generică cred. :)