• Home
  • Posts RSS
  • Comments RSS
  • Aici mai scriu eu
Blue Orange Green Pink Purple
"Un freamăt firav, un murmur de fulg, abia iţit, abia ochi, din încremenita humă, zvâcnind. "
Feb 08

Merele reglementate

La un moment dat (să tot fi fost 3 ani de atunci), o domnişoară frumoasă şi cu mintea ageră, într-un dialog aprins despre o chestiune irelevantă acum, mi-a reproşat că mă folosesc de proverbele româneşti, vechi de când lumea, pentru a concluziona sau pentru a pune accentul pe o anumită legătură nevăzută, etc…Pesemne dumneai îşi dorea să ajungă prin forţe proprii şi pe cale raţională să combată “bine”, fără să facă apel la înţelepciunea străveche, chiar dacă vreo pildă/snoavă s-ar fi nimerit poate şi într-o discuţie mundană. Mi-am adus aminte că era chiar împotriva întrebuinţării de asemenea propoziţii de esenţă metafizică într-o discuţie aşa zis “liberă”, fără prejudecăţi de când lumea…Te întreb acum, frumoaso, de ce să îţi mai baţi capul să găseşti argumente proprii, când o fărâmă de Adevăr îţi stă la îndemână, livrat simplu şi concis? Pierzi vremea de pomană, sincer…E ca şi cum ai avea fructul copt în faţă, de spiţă nobilă, în propria-ţi ogradă, şi tu te duci la piaţă să cumperi mere reglementate de gulerele scrobite de la UE…

Read More 14 Opinii | Mâzgălit de Ştefan Muşat edit post

14 Opinii

  1. Radu Iliescu on 9 February 2008 at 10:34

    Stii tu cum se zice: Proasta nu e proasta destula, daca nu e si fudula! :-)

     
  2. Ştefan Muşat on 9 February 2008 at 19:36

    Nu m-aş încumeta să o cataloghez aşa – şi nu din cauza vreunei jene nu o fac – pentru că domnişoara are mintea necesară să priceapă câteva din subtilităţile proverbelor. Problema este în alta parte :)

    Cine ştie, poate va citi cândva rândurile astea; sper să îi fie cu folos…

     
  3. Anonymous on 9 February 2008 at 22:04

    Eu ma consider un om rational, dar asta nu inseamna ca nu folosesc proverbe. Tipa e doar idioata, ca doar nu o construi ea lumea de la 0 cu puterile solo ale ei.

     
  4. Ştefan Muşat on 10 February 2008 at 04:29

    Nu, repet, nu este o idioată. Insist în a o apăra (şi nu numai pentru că mi-a fost colegă) ci pentru că ea este cazul tipic de om care consideră că doar pe cale raţională ajungi la anumite concluzii. Nu ştiu dacă acest lucru te face neapărat o idioată, poate cel mult nepregătită sau necunoscătoare, variante care o absolvă, cred…

    Am scris postul acesta doar în scop constructiv.

     
  5. machiavellian on 10 February 2008 at 11:49

    Ei, si eu cred ca poti ajunge mai departe pe cale rationala, dar o consider idioata oricum. ;)

     
  6. Anonymous on 10 February 2008 at 23:04

    Admirabil formulata scriitura-ti, maestre. Imi place :D

     
  7. Ştefan Muşat on 11 February 2008 at 01:38

    Domnule, fii serios, rogu-te. :)

    Eu sunt doar un aventurier sărac în ale scriiturii, consider despre mine că habar nu am a scrie.

    Zicând asta nu doresc să jignesc gustul dumitale sau al altora care cred acelaşi lucru. :)

    Plus că ideea acestei scriituri mi-a venit în timp ce spălam vase. Now, how lame is that? :D

     
  8. Anonymous on 11 February 2008 at 10:45

    Mai stiu eu o domnisoara nici pe departe la fel de frumoasa dar evident mult mai...sa-i zicem cum i-a zis Radu Iliescu. Si ea tot pe marginea proverbelor face scandal. Cica ar fi niste truisme, iar filosofia de viata cuprinsa in unele dintre ele ar fi de-a dreptul degradanta.
    Ai spalat vasele???

     
  9. Ştefan Muşat on 11 February 2008 at 12:44

    Mirule, să ne înţelegem. Prin truisme. Uită-te la mine cum scot acuma câteva:

    1) Standardele de frumuseţe sunt relative de la om la om. Tu eşti simpatică, adorabilă şi deosebită. Oricum o fată frumoasă nu poate da mai mult decât are, nu-i aşa?
    2) Acum ai carte, poate găseşti şi partea cu ne-degradantă. Aici e evident.
    3) Am spălat atunci vasele, pentru că eu pot să las de pe azi pe mâine.

    Oricum, văd că o ştii bine pe respectiva.:D

     
  10. Lina on 12 February 2008 at 10:44

    Stefane te tuc!
    Din blog in blog ajunsei si pe meleagurile tale, la cafeaua de dimineata...cu vibratii de yellow submarine si cu hotararea ca joaca sa fie metamorfozata in joc...
    Si ce mai minunatie de revelatie ai produs...mai, mai ca mijeste un ghiocel in locul aripii cazute...

     
  11. Ştefan Muşat on 12 February 2008 at 12:49

    Lino, şi eu te tzuc!
    Citind şi recitind opinia-ţi, îmi dau seama că este de-a dreptul necesar să ne vedem, căci de la partea cu submarinul vesel m-ai pierdut…
    Aripa căzută? Mai degrabă căzute ambele aripi cu tot ce era sub ele…

    Te mai aştept negreşit pe tarlaua mea virtuală.:)

     
  12. Crisa on 13 February 2008 at 23:20

    Dupa postul asta si mai ales dupa comentariile virulente, cred ca orice fata care ti-a fost colega sta cu inima-n san sa nu fi fost chiar ea aia care a zamislit aceasta aberatie si si-a pus singura capul sub sabie.

    P.S.Te descoperi sor-mea pe lista mea de oameni dragi si zise ca esti haios tare

     
  13. Ştefan Muşat on 14 February 2008 at 02:14

    Măi, ştii câte colege am avut, nu? Departe de mine gândul să pun pe o aşa largă categorie o presiune inutilă. :)

    Este irelevant cine a zis asta. Mai important mi se pare să avem respect pentru “moştenirea milenară”. M-am folosit de acest episod pentru a spune acest lucru. Sper să-mi fi ieşit.

    P.S. Sincer, nici nu mai ştiu când am văzut-o ultima dată pe sora ta. Dar sunt sigur că este cel puţin la fel de simpatică.

     
  14. Anonymous on 14 February 2008 at 14:39

    Auzi, virulente. Am fost promovat la boogie-man. :)

     


Post a Comment
Newer Post Older Post Home

Faneblog

  • Despre...
      Nimic.
  • Despre mine

    My photo
    Ştefan Muşat
    View my complete profile

    Arhiva încâlcelilor

    • ►  2013 (1)
      • ►  May (1)
    • ►  2011 (2)
      • ►  September (1)
      • ►  January (1)
    • ►  2010 (7)
      • ►  December (2)
      • ►  November (2)
      • ►  March (1)
      • ►  January (2)
    • ►  2009 (14)
      • ►  December (1)
      • ►  August (1)
      • ►  July (2)
      • ►  June (1)
      • ►  May (2)
      • ►  April (3)
      • ►  March (2)
      • ►  January (2)
    • ▼  2008 (53)
      • ►  December (3)
      • ►  November (4)
      • ►  October (4)
      • ►  September (4)
      • ►  August (5)
      • ►  July (1)
      • ►  June (3)
      • ►  May (2)
      • ►  April (3)
      • ►  March (5)
      • ▼  February (8)
        • Despre brandul de ţară şi alţi demoni
        • Ce atâta istorie?
        • Este alegerea ta!
        • Prea multă ură
        • România în 2030
        • Despre o certitudine
        • Merele reglementate
        • Zero, unu, doi!
      • ►  January (11)
    • ►  2007 (52)
      • ►  December (20)
      • ►  November (21)
      • ►  October (11)

    Pretenii la nevoie...

    • Cristinica
    • Găluşca râde!
    • Iulia e cu pozele
    • Maria e beautiful!
    • Maria e cu pozele!
    • Sandu V-aloare!
    • Vlad

    Pe voi vă ştiu

    • Atitudini fără platitudini
    • Care este!
    • Degeabatologie
    • Insurgiam
    • La porţile Orientului

    Pe voi nu vă ştiu, dar nu ar fi rău să:

    • Arana
    • Crâmpeie de viaţă
    • Dă şi primeşte
    • Eraser Crumbs
    • Fake jew community
    • Fraţii Miron
    • Groparu'
    • Jump cuts
    • Lumea adam(a)ică
    • Maria Floricica
    • Morfoze
    • Mutuo Fulcimur
    • Nichituş
    • Nimic(uri) personal(e)
    • Noul conservatorism
    • Pilule
    • Prestidigitations
    • Pseudologia Phantastica
    • Repetitiv
    • Schiţe de aripi albastre
    • Urmuzz
    • Viaţa la ţară

    Treburi pe care trebuie:

    • Asymetria
    • Cadran politic
    • Civic Media
    • Distributist review
    • Free studies abroad
    • Full books
    • Greaca veche
    • Introducere la Islam
    • Kierkagaard
    • Memoria
    • Octavian Paler
    • Profesorul de franceză
    • Project Gutenberg
    • Revelation
    • Traducători autorizaţi
  • Search






    • Home
    • Posts RSS
    • Comments RSS
    • Edit

    © Copyright Faneblog. All rights reserved.
    Designed by FTL Wordpress Themes | Bloggerized by FalconHive.com
    brought to you by Smashing Magazine

    Back to Top