Dragă Cristina, citind rugămintea ta de mai deunăzi, trebuie să-ţi mărturisesc că aproape imediat au început să tremure pe mine budigăii de frică şi mai degrabă am început să cuget la un subiect potrivit înspre a fi discutat pe blogul ăsta care nu place decât ţie şi mie…

Şi uite aşa mi-am adus aminte de discuţia purtată în Salonul Levantin, cea despre brandul de ţară (ce ironie a sorţii, să discutăm despre aşa ceva într-un loc ce ne aduce aminte de cât de eclectică poate fi, de fapt, România). Dacă nu mă înşală memoria, eram nemulţumit de fapul că domnul acesta (nu-i scriu numele, pentru că o să îmi explodeze traficul şi nu am chef) apare pe la televizor, şi nu o dată, vorbind despre brandul de ţară. Iar tu, cu răbdare, mi-ai explicat de ce această mediatizată persoană are dreptul să o facă, în dauna lui Dan Puric, de exemplu, cel pe care l-am adus eu în discuţie. Ai spus că, prin prisma muncii pe care o prestează, are contact direct, zilnic, cu reprezentanţi din aproape fiecare categorie socială şi că asta i-ar oferi o legitimitate în a discuta despre imaginea României, fiind unul dintre oamenii cei mai vechi din spaţiul publicitar (adică o experienţă îndelungată cu oamenii, de oricare ar fi ei). Eu zic că explicaţia asta stă în picioare, este logică şi indică un adevăr de netăgăduit: domnul B.N. are “ochi”, a văzut multe la viaţa lui, a căpătat acel “miros”, acea intuiţie care, pesemne, îl ajută să formuleze o opinie pertinentă despre brandul de ţară. Asta spre deosebire de Dan Puric, care ar fi, să zicem, oarecum depărtat de realitate şi vorbeşte la modul ideatic, zici tu (dacă îmi aduc bine aminte).

Ceea ce nu ţi-am zis eu şi nu am dorit să discutăm pe moment este următorul fapt: pe mine nu brandul de ţară mă interesează. Pe mine mă interesează neamul. Iar diferenţa este colosală. Să detaliem, zic.

În primul rând, nu îmi place formularea de “brand de ţară”. Mi se pare nepotrivită pentru a surprinde esenţialul unui popor; cred că este o grilă fixă, un soi de paradigmă care foloseşte nişte criterii obiective pentru a construi o imagine. A o construi, iată problema! Trebuie să construim ceva, nu trebuie să oferim ceva. Trebuie să ne zbatem acum pentru a găsi acele elemente care pot clădi o imagine. Nu acele elemente care să promoveze o realitate (chiar dacă este marginală). Se caută livrarea unei imagini, nu întânirea de la om la om. Când vorbeşti de brand, vorbeşti de iubirea de ţară ca de o “trăire afectiv-emoţională ce vizează un spaţiu geografic încărcat cu anumite semnificaţii”. Spune tu, acum, ţi se pare ţie că definiţia asta obiectiv-pozitivistă surprinde imponderabilul?

Aseară, stând aseară la o tacla spumoasă cu mister Man, dumnealui mi-a expus punctul său de vedere, viz-a-viz de această problemă, pe care eu voi încerca să-l îmbogăţesc. Iată, zice Man (reiterând pe mister Puric), există două Românii: cea a lui Don Quijote şi cea a lui Sancho Panza. Prima, ne spune autorul, este România valorilor, a spiritului şi, în definitiv, a excelenţei morale, intelectuale şi spirituale. Este România din care fac parte Vulcănescu (cel care s-a sacrificat…şi care a înţeles că ortodoxia nu înseamnă să ai şi o armă în mână…) şi Noica, Goma şi toţi cei care s-au prăpadit prin închisorile comuniste, România pe care tu tot ai întâlnit-o, şi în Vrancea şi în lecturile-ţi febrile din Eliade, România în care îşi are locul şi bunica mea, cu toată fibra ei autentică şi, în acelaşi timp marginală, de ţărancă; este România invibilă. Cea de a doua Românie este cea pe care o vedem aproape zilnic, în metrou, la televizor şi în ziare: este România cu crime, cu violuri, cu mârlănie, cu furturi şi cu politicieni corupţi, cu degradare perpetuă şi cu manele la tot pasul, cu sentimentul accentuat de “no man’s land” si cu teama că vei fi jefuit la colţ; este România vizibilă, a non-valorii.

Eu încerc să îmi fac un scop din a mă raporta la România invizibilă, pentru că aceea contează. Aceea este România pe care trebuie să i-o arăt străinului şi el trebuie să fie pregătit să o înţeleagă, adică să-şi arunce ochelarii de cal şi să primească, atât cât a mai rămas din ea, o mică bucăţică din acest petec de trăire. De aceea trebuie să revin la diferenţa dintru început: am impresia că B.N., în ciuda vastei lui experienţe cu oamenii, nu poate păşi în lumea lui Don Quijote; nu are instrumentele necesare, şi chiar dacă le are, nu are trăirea necesară, ceea ce este cel mai important. El va livra un brand de ţară pentru că asta a învăţat să facă, nimic de zis sau de acuzat, dar el o va face de le nivelul celui care a făcut reclamele la Unirea şi la Altex. De cealaltă parte, D.P. o va face trăind ceea ce spune, pentru că altfel ar fi doar un comedian de mâna a doua; şi o va face de la nivelul celui care a făcut mimă în cluburi de noapte, a muncit pe şantier şi a jucat şi pe mari scene ale lumii; o va face prin prisma lecturilor lui Stăniloaie şi Plămădeală. Nu-mi spune că aceştia doi sunt în trend în agenţiile de publicitate, căci nu te voi crede. Mai mult, acum la final, de dragul exerciţiului de imaginaţie, te rog închipuie-ţi următoarea scenă: cei doi s-ar întâlni cu bunică-mea, da? Amândoi ar saluta-o, dar cum? Publicitarul ar zice: Săru’ mâna, ea ar zice: Săru’ mână, mamă. Actorul (misticul, după cum este acuzat), ar zice: Doamne ajută!, ea ar zice: Doamne ajută, mamă…

În definitiv, este ochestiune ce se rezumă doar la opţiunea personală: după cum este scris şi în subtitlul blogului, tot timpul sunt două căi din care putem alege. Prin urmare, eu aş vrea să (îmi) vorbească de neam, şi nu brandul de ţară, D.P. Pentru că, la final, au relevanţă nu imaginile pe care ni le livrăm prin mass-media, ca într-un nesfârşit joc de ping-pong, ci “întâlnirea”, ştii tu care, aia despre care ne vorbeai în Aula Magna la finalul celor patru ani de studii …

Read More 7 Opinii | Mâzgălit de Ştefan Muşat

“Ce atâta istorie?” se întreabă doamna Rice. Trebuie oare ca “Balcanii să-şi lase în urmă secole de lamentări şi sentimentalisme”, după cum tot dumneai se întreabă? Dacă da, atunci pe oriunde o să vă prind, o să vă calc pe cap. Scurt şi fără prea multe comentarii. La fel cum deja sârbii au început să facă deja şi cum ar fi trebuit să facem şi noi din prima şi să nu acceptăm baze militare pe teritoriul României. Sârbii, ca şi noi, suntem ataşaţi de istoria noastră pentru că ea ne defineşte, scârbă retardă ce eşti! Spre deosebire de cururile alea ale voastre îmbuibate cu Cola şi filme de la Hollywood, măcar noi avem cu ce ne mândri…dacă ai tancuri şi avioane, nu înseamnă că ai şi Istorie. Nu te-au învăţat asta la şcolile alea înalte ale voastre???

Nu ştiu cum este pentru alţii, dar pentru mine asta este picătura care a umplut paharul.

Read More 11 Opinii | Mâzgălit de Ştefan Muşat

Sunt un învingător. Un campion. Mă simt de parcă aş fi câştigat Golden League. Am ajuns la un nivel de invidiat. O să îmi fac tricou cu “Level 30”. Cine mai poate ca mine? Cine mai este în stare să zică, în ziua de astăzi, aceste minunate vorbe: “Draga mea, alegerea îţi aparţine: ori o terminăm acum, ori vei ajunge să zici singură peste ceva vreme: Eşti un nenorocit ordinar, nu vreau să mai am de-a face cu tine. Este numai şi numai alegerea ta, draga mea…”

Îl sfidez pe cel care a ajuns la acest nivel să se dea singur prins. Să se desconspire…facem un club, bem ceva, discutăm problema…

Read More 2 Opinii | Mâzgălit de Ştefan Muşat

Prea multă ură mi-a fost dat să văd în ultimul timp. Prea multe frustrări, prea multe atacuri josnice, prea puţin argumente care să vizeze discuţia, prea multă ironie ieftină, prea multă plăcere pentru spadele încrucişate şi pentru războiul cuvintelor. Prea multă ideologie, prea multă demagogie, prea multă neînţelegere. Nu înţeleg de unde atâta ambiţie irosită pe lucruri puerile, atâta infantilism şi atâta…răutate, până la urmă. De parcă simptomele Apocalipsei s-au înmulţit şi se grăbesc să vestească inevitabilul. Simt cum Răul se instaurează încet, subtil şi viclean, fără să ne dăm seama, în inimile noastre, dereglând ordinea firească a lucrurilor. Sper doar ca buna înţelegere şi iubirea să triumfe, cândva…

În definitiv, prea puţină răbdare din partea-mi pentru a mai construi ceva…

I’m out of this. For a while…I'll be cool like dat...

Read More 2 Opinii | Mâzgălit de Ştefan Muşat

Iată, suntem deja în anul 2030 şi România a înregistrat progrese majore în ceea ce priveşte economia de piaţă (creştere economică cu 0,5 % în fiecare din ultimii 10 ani!), calitatea vieţii şi accesul populaţiei la serviciile publice. Astfel, rata consumului pe cap de locuitor a crescut vertiginos tot în ultimii 10 ani, în concordanţă cu predicţiile economiştilor UE şi cu standardele impuse de prezenţa noastră în o aşa companie selectă. Numărul mall-urilor s-a dublat, nenumărate firme şi branduri de renume din afară şi-au deschis reprezentanţe iar numărul de construcţii înregistrează o curbă ascendentă în continuare. Putem spune, cu mândrie, că românii s-au integrat, nu cu greutăţi, în piaţa comună din cadrul UE. Mai mult, fiind capabili să brănduim (cuvânt deja asimilat în DEX, marcă de netegăduit a progresului) şi să re-poziţionăm produsele noastre tradiţionale “horinca”, “slana” şi “telemeaua de Băneasa” pe această piaţă, acum suntem printre primii exportatori de produse tradiţionale în ultimii 3 ani. Ca urmare a acestei creşteri economice ieşite din comun, românii sunt şi mai dispuşi să îşi petreacă vacanţele în străinătate, peste 40% dintre aceştia preferând Bahamas, Antile şi Bora Bora. Din cauza nenumăraţilor români care vizitează această ultimă locaţie, administraţia locală a permis chiar construirea unei mici bisericuţe (în care se pot intra şi catolici, şi ortodocşi, ce are contează?) pentru ca turiştii noştri să se poate ruga în linişte pentru propăşirea lor materială, siguranţa zilei de mâine şi pentru împlinirea pe toate planurile, în speţă cel financiar, a copchiilor lor. Trebuie să admitem că acest gest de toleranţă maximă trebuie neapărat copiat ca model şi impus cât mai degrabă populaţiei autohtone, care încă se află pradă unor preconcepţii învechite, propagate şi întreţinute de activişti naţionalişti demodaţi, afundaţi într-un cult pentru tradiţia strămoşească. În loc de concluzie, viz-á-viz de aspectul economic, suntem îndreptăţiţi să conchidem într-o notă veselă: românii sunt fericiţi pentru că au.

Constatăm, şi nu cu oarecare bucurie în suflete, că mentalităţile au evoluat într-o direcţie bună: căsătoria între persoanele de acelaşi sex a fost legalizată, precum şi adopţia de copii de către cuplurile de homosexuali; am asistat, în ultimii 10, 15 ani la o mai bună colaborare între etnia rromă şi românii de pretutindeni. Mai mult, cei dintâi şi-au înfiinţat ONG-uri care luptă pentru promovarea tradiţiilor specifice acestei etnii şi pentru protejarea libertăţii de exprimare de opinie. Cel mai recent caz este petiţia pe care deja celebrul ONG “Mail-to-us if wou are being discriminated” a înaintat-o Secretariatului Guvernului şi care susţine dreptul la libera exprimare a grupului de mare amplitutine socială “Combinaţia ta, realizarea ta” (o continuare a renumitului “N-ai bilă, dar ai vilă”), compus din urmaşii foştilor contrabandişti de carne vie de pe litoral. Ei susţin că formele cutumiare şi tradiţia locului fiind cele care îi ghidează în interacţiunile şi comportamentele sociale, în postura de etnie minoritară (legea fiind schimbată în acest sens, minoritar fiind acum sub 35% din populaţie totală), solicită dreptul de a le păstra (formele) în virtutea legii protejării şi menţinerii patrimoniului cultural. Încă nu s-a specificat care anume ar fi aceste cutume şi în ce constau acestea, în acest sens comunicatul fiind destul de vag. Secretariatul Guvernului a anunţat, într-o rostire oficială, că va analiza situaţia cu un ochi obiectiv.

Am menţionat anterior, tot ca un indiscutabil semn al progresului nostru către o societate deschisă, tolerantă şi democratică, posibilitatea cuplurilor de homosexuali de a adopta copii şi de a-i creşte într-un mediu profund protectiv, proactiv şi asertiv. Este necesar să ne amintim aici că această măsură a fost salutată în unanimitate de membrii UE, ca real indicator al destupării noastre mentale şi debarasarea de prejudecăţile străvechi, inoperante în contextul actual. Pe cale de consecinţă, asociaţiile care protejează drepturile minorităţilor sexuale şi-au propus să militeze de acum încolo pentru eliminarea din vocabularul public/instituţional a cuvintelor “mamă” şi “tată”, deoarece acestea ar fi reprezenta o discriminare pentru un copil care are părinţi de acelaşi sex. Faţă de această iniţiativă, vestita asociaţie, de orientare extremă dreapta, “În penumbra Comandorului” a ripostat agresiv, pe toate canalele media, considerând că această măsură ar deregla structura şi stabilitatea socială, pervertind obiceiurile împământenite de atâta vreme, lucru care, la rândul lui, ar conduce la o degradare a sentimentului naţional şi a trăirii în acord cu glia. Replica asociaţiilor “avangardiste” a fost promptă şi, considerăm, pe măsură: de vreme ce UE se doreşte o adunare de state uniformizate în gândire şi în spirit, unde specificităţile locale există doar pentru a susţine economia unei regiuni şi unde însăşi raţiunea de a fi acestei structuri supra-statale este determinată strict economic, atunci de ce să aducem în discuţie nişte elemente învechite, precum identitatea naţională, care ne curmă însufleţirea? Încă o dată trebuie să ţinem cont de energia acestor asociaţii, al căror avânt pentru înfundarea desuetudinii unora şi a altora este admirabil. Mai mult, este necesar să amintim că, în contextul zilelor noastre, când deja Turcia este alipită UE de atâţia ani (ţară unde progresul economic a eliminat încet încet partizanii tradiţionalismului ineficient), UE s-a dezis, o dată pentru totdeauna, de moştenirea spirituală iudeo – creştină, în numele unui înaintări înainte mult mai palpabile şi al cărei randament este incontestabil.

Înainte de a încheia acest comunicat, trebuie să mai aducem în atenţia publicului încă un element care ne plasează în minunata companie a ţărilor care se desprind rapid din bezna ignoranţei milenare. Nu mai devreme de zilele trecute, asociaţia “Raiul nu există”, fostă “Bătaia NU este ruptă din rai” a reuşit, prin campanii de presă şi influenţare a opiniei publice, eliminarea din programa şcolară a lui Ion Creangă cu ale “Amintiri din copilărie”, pe motiv că snoavele şi episoadele povestite acolo prezintă scene de violenţă familială ce ar putea leza şi ar putea induce dereglări la nivel psihologic micuţilor care ar citi cartea. Este mai mult decât renumită scena din “La cireşe” în care micuţul Creangă este fugărit de o babă mâhnită pentru că a fost prădată; conform comunicatului asociaţiei mai sus amintite, aceasta scenă ar putea induce tinerilor elevi o stare indezirabilă la nivel psihic, deoarece cuvintele “ciomag” şi “nuia” declanşează, la nivel de subconştient, anumite energii negative, lucru pe care nimeni nu şi-l doreşte. În continuare, aceeaşi asociaţie doreşte eliminare din programa şcoalară a basmului “Greuceanu”, pe motiv că şi în acesta se regăsesc scene de o violenţă inimaginabilă între eroul popular şi zmeii cei răi. Preconizăm că în curând aproape fiecare basm imaginat de moşi-strămoşi şi perpetuat, fie pe cale orală, fie pe calea scrisului, va suferi modificările necesare pentru a putea fi eligibil cu noile standarde ale corectitudinii politice, care somează, printre altele, în mod autoritar, tratarea copiiilor ca oameni în toată firea, capabili să decidă ce este mai bun şi mai productiv pentru viitorul lor.

În loc de încheiere, vă urăm o zi minunată în minunata Românie nouă...

Read More 3 Opinii | Mâzgălit de Ştefan Muşat

Există câteva lucruri care pentru mine au devenit certitudini de-a lungul timpului şi, credeţi-mă, sunt destul de puţine, situaţie despre care cred că nu este tocmai grozavă; mai mult, este o situaţie care mă obligă să caut în continuare, cu sârg şi cu mintea deschisă. Una dintre aceste certitudini, oricât de banală sau prozaică vi s-ar părea, este legată de…micul-dejun. Habar nu am ce cred alţii despre acest moment al zilei, dar, din punct de vedere culinar, eu cred că este cel mai important. De ce? se întreabă unii care muşcă din banană şi sorb din Danonino (ce denumire mizerabilă!).Deci fraţii mei, lucrurile sunt simple şi, dacă bunicii noştri procedau în felul acesta, apăi nu este loc de tocmeală, căci ce făceau bătrânii era cu rost, iar cine nu are rost în viaţă, apăi acela-i un nătâng şi un împiedicat. Dacă ei erau obligaţi să muncească de dimineaţă până seara, atunci este evident şi de la sine înţeles că prima masă din zi era cea mai importantă, pentru că nu se ştia când mai apucai să înhaţi o mâncare caldă. Cum adică mâncare caldă?! Da, exact, mâncare caldă. Poate unora li s-ar părea un gest desuet şi, cine ştie, ostentativ, de afirmare a unei indentităţi din ce în ce mai diluate. Dar nu, este un obicei cât se poate de sănătos, căci dacă te întremi de dimineaţă, altfel priveşti ziua, cu alţi ochi şi altă stare de spirit. Se poate ridica obiecţia cum că noi, în zilele noastre, nu mai muncim cum se muncea înainte (workaholic parcă se numeşte tâmpenia aia?) plus că ai dreptul la o pauză de masă. Da, nu-mi spune, mergi şi mănânci de la Snack Attack, nu? Sau de la Pizza Hut? E ca şi cum ai înghiţi bucăţi de plastic fierbinţi pe gâtlej. Mai bine îmi ostoiesc foamea cu o merdenea. Iar sub tutela dizolvantă a modernităţii, noul curent “eco” susţine că trebuie să mâncăm sănătos şi alte panarame din astea. Ei bine, eu nu vreau să fac aşa ceva, mi se pare o porcărie. Sincer. Ce este aia cereale şi lapte dimineaţă? Ce dracu’, doar nu am tâmpit. Ouă ochiuri sau fierte, slană, o ciorbă, brânză cât cuprinde, nişte mere – Costa zice că merge şi un şpriţ la final, eu încă nu sunt foarte hotârât asupra acestuia - lapte, dar nu din ăla la pungă/cutie, ci din ăla de la băbuţele din piaţă, poate chiar şi nişte peşte, în orice caz, un meniu cât mai variat şi cantităţi cât mai…mari. Acum, dacă stau să îmi amintesc, bunică-miu turna pe gât şi un pahar de vin roşu de dimineaţă, după ciorbă sau tocană. Aoleu, cum să mănânci tocană de dimineaţă??? Ei bine, da, tocana de dimineaţă, sau mâncarea gătită dimineaţă te poate salva aproape o zi întreagă de la hămesire. Nu ştiu ce cred nutriţioniştii şi toţi doftorii ăştia de ştiu ei cum e cu proteinele şi alte glucide, mie sincer prea puţin îmi pasă de dilemele lor. Eu ştiu una şi bună: masa de dimineaţă este sfântă. Mai degrabă te îmbolnăveşti dacă o eviţi sau mănânci panarame, decât dacă te înfrupţi cu o ciorbă de legume sau o omletă straşnică cu juma’ de litru de lapte fierbinte. Ce naiba, dacă americanii mănâncă rahaturi, trebuie să renunţăm la stufatul de miel???

Read More 11 Opinii | Mâzgălit de Ştefan Muşat

La un moment dat (să tot fi fost 3 ani de atunci), o domnişoară frumoasă şi cu mintea ageră, într-un dialog aprins despre o chestiune irelevantă acum, mi-a reproşat că mă folosesc de proverbele româneşti, vechi de când lumea, pentru a concluziona sau pentru a pune accentul pe o anumită legătură nevăzută, etc…Pesemne dumneai îşi dorea să ajungă prin forţe proprii şi pe cale raţională să combată “bine”, fără să facă apel la înţelepciunea străveche, chiar dacă vreo pildă/snoavă s-ar fi nimerit poate şi într-o discuţie mundană. Mi-am adus aminte că era chiar împotriva întrebuinţării de asemenea propoziţii de esenţă metafizică într-o discuţie aşa zis “liberă”, fără prejudecăţi de când lumea…Te întreb acum, frumoaso, de ce să îţi mai baţi capul să găseşti argumente proprii, când o fărâmă de Adevăr îţi stă la îndemână, livrat simplu şi concis? Pierzi vremea de pomană, sincer…E ca şi cum ai avea fructul copt în faţă, de spiţă nobilă, în propria-ţi ogradă, şi tu te duci la piaţă să cumperi mere reglementate de gulerele scrobite de la UE…

Read More 14 Opinii | Mâzgălit de Ştefan Muşat

Deci occidentălii ăştia, ăştia este cu 0 şi 1, setaţi digital, habar nu are de viaţă. Pă când la noi este cu 0, 1, un 1 mai special şi dacă ne supărăm ajungem şi la 2. Alt substrat, altă trăire, este un alt tip de înţelegere, cum ar veni.

Exemplu concret:

Read More 5 Opinii | Mâzgălit de Ştefan Muşat