Prima zi de lucru – Mom please flush it all away
Mă trezesc, cald în cameră, am dormit ca în pruncie, simt că pot dărâma lumea, gata, astăzi sunt pe val, fac răzmeriţă. Mă bag la Costa în cameră, dăm telefon la firmă, ce naiba, aşa ceva nu este posibil, nu ne convin condiţiile de muncă, uitaţi, igrasie prin camere, nu avem unde mânca, chiar nu ne aşteptam la aşa ceva, tre’ să o rezolvăm într-un fel sau altul, bine bine, zice domnişoara de la firmă (să-i zicem Roberta, că e trendy fendy), vă fac de mâine seară rezervare la Tulcea, noi acceptăm, stăm şi noi ca oamenii, merităm un pic mai mult.
Costa e deja ofticat, începe de dimineaţă, băh, tu îţi dai seama, ăia la Tulcea (Săndelu şi Minora adică) stau şi mănâncă bine, acum cred că sunt deja la micul dejun, se îndoapă ca lumea, noi stăm aicea şi nici măcar un prânz nu avem. Păi bine şaore, hai ne luăm ceva de haleală, ieşim în stradă, ajungem la magazin, ne luăm orange juice şi cărniţă de purceluş, nu vă supăraţi, puteţi să ne feliaţi şi nouă şunca, da’, cum să nu! şi pac, scoate un cuţit din recuzita Psycho, jap-jap ciopârţeşte bucata de slană în felii mari, groase. Abia mă abţin să nu râd, Costa e şi el amuzat, în stradă îmi zice, păi băi, unde te crezi aicea, la Mega Image, tu ai văzut ce satâr avea? În mintea mea naivă credeam că are un aparat din ăla de feliat, ea nu frate, a scos ditai cuţitoiu’, m-am şi spăriet, am crezut că i-am făcut ceva necaz femeii, ptiu drace.
Înapoi la cameră, halim repede, simt că mâncarea e cam de plastic, da’ nu-i rău, am avut şi zile mai proaste, ajungem în autogară, aflu cu stupoare că pentru a ajunge în Horia tre’ să o iau prin Tulcea, nu există legătură directă, ‘tu-vă muma în cur pe astăzi şi mâine, tre’ să ocolesc juma’ de judeţ, doar Tulcea este punct de pornire pentru microbuze, celelalte orăşele sunt doar puncte intermediare pentru rutele judeţene. Aşteptăm microbuzul, asta este, ce să-i faci, viaţa-i grea, vine traseul, mă urc doar eu (Costa avea treabă în direcţia opusă), nu ştiu cum dar ajung mai în spate, în rucsac am şi laptopu’, îmi era teamă să-l las în pensiunea Americanului, niţel de paranoia, deci este greu, îl pun pe un recipient mare, galben, al unui domn. Da, oamenii încă mai cară paporniţe. Mai încolo, un moş venit direct de la oi, cred, se instalează fics în faţa mea, pe culoar, eu nu am probleme cu brânza, dar am probleme cu oamenii care miros a brânză şi a alte alea într-un vehicul aflat în mişcare şi în care mai sunt încă 30 de creştini. Noroc că lângă mine sunt nişte gagicuţe care au descoperit parfumul de curând, o adiere din asta mai dulce vine dinspre ele, noroc că am haine curate şi long live CK.
Ajung la Tulcea, briza Dunării vine la ţanc, încă un minut în carcasa aia ambulantă şi o luam razna, după 20 de minute am maşină către Horia, super tare îmi zic, dacă ajung la un 12, e numa’ bine. Vine maşina, stau frumos în spate (deci, un pont, dacă mergeţi cu microbuze pe rute din astea judeţene, staţi pe partea cu un singur scaun, nu vreţi să nimeriţi lângă cine ştie cine), chiar citesc câteva rânduri, mă mai uit peste chestionar, e lung al dracului, sunt puţin nervos, vreau să meargă treaba strună, tot ce depinde de mine să fac cât mai bine, să nu am ce îmi reproşa mai târziu.
Ajung la Horia, primăria un pic mai nouă, termopane, alea alea, dau de primar, tipul amabil, un pic din topor gagiu’, gospodar de felul lui – ca majoritatea pe care i-am întâlnit ulterior – îmi zice de infrastructură, de eoliene, de Parcul Naţional din Munţii Măcinului, de crescătoria de nu ştiu ce peşte, nu prea are el actele de care am nevoie, zice că mi le trimite prin fax, la firmă, în zilele următoare. Terminăm treaba, cam nasoleanu, e lung chestionarul, întrebări care se repetă şi întrebări puse cam aiurea, formulate greoi, îmi zic asta este, mergem înainte. Sun la Costa, băi, hai în Măcin să mâncăm, situaţia este inadmisibilă, ştiu eu acolo un super restaurant, deci ne vedem în autogară cam într-o oră. Aştept maşina, vine într-un târziu, pe drum văd că deşteptu’ o taie şi pe la Turcoaia, asta e cam la 5 km distanţă de drumul naţional înspre Măcin, aoleu, şofere, mânca-ţi-aş volanu’, păi nu, că aşa e ruta, bine zic, dacă aşa e ruta, fute-m-aş în ruta ta, că mor de foame. A fost totuşi valabil guţanu’, a dat telefon la nu ştiu ce alt şofer să întrebe când pleacă ultima maşină înspre Garvăn – asta fiind o intesecţie în drumul spre Isaccea, era important pentru noi să ştim asta, deja îmi era dor de igrasia din cameră. Ne găsim în Tulcea, trecem pe la librărie, iau harta Dobrogei, harta de la firmă era pe un A4 pe care erau trecute câteva sate, era absolut inutilă, ne grăbim către Magnolia, super restaurantu’, nu prea nimeream drumul, întrebăm pe stradă, oamenii cumsecade, ne răspunde. Deci ajungem, comandăm, Costa se înfioară când vede că ciorba de burtă e 7 lei, da’ la naiba, măi omule, nu plătim noi, ne aduce chelneriţa două boluri de ciorbă aburindă, momentul culminant al zilei, e deja altceva. Ajungem la desert, după un periplu fabulos printr-o ciulama de pui şi cartofi, plătim, acum altfel se văd copacii, lumea, soarele şi Universul.
Bine, soarele nu prea se mai vede, e deja seară, o cotim pe nişte coclauri spre autogară, aflăm că mai este o maşină care merge înspre Garvăn, iar de acolo să aşteptăm altă maşină care ne va duce la Isaccea. Stăm vreo jumătate de oră în faţa benzinăriei, pe acolo trece maşina cică, îngheţăm şi vorbim tâmpenii să nu simţim frigu’, într-un final soseşte şi nea şoferu’ cu trocariciu’, cică nu urcaţi aici, la benzinărie, mergeţi mai sus pe stradă şi vă iau de acolo. Nu înţelegem combinaţia pe moment, dar dacă aşa zice tipu’, asta este, facem ca el. Ne băgăm mai încolo în maşină, da’ ce se întâmplă, care-i treaba? Păi, zice el, firma asta a noastră nu are staţie în Măcin, nu avem contract cu autogara de aici, deci nu avem voie să oprim, şi celelalte firme concurente i-au pus pe gabori să ne urmărească, nu care cumva să le furăm clienţii. Mişto treabă, deci asta este o cursă fantomă îmi zic, dar nu prea mă deranjează, ajungem la Garvăn, mulţumim, mulţumim, ne lasă în mijlocul satului, la intersecţie.
Păi bine, acu’ tre să aşteptăm să vină maşina de
Maşinile trece, ei nu ne vor, om fi urâţi, dracu’ să ne ia, suntem siguri că o să ajungem acasă, dar nu ştim cui o să-i fie milă de noi. Dintr-o dată, se opreşte o Dacie, înăuntru 3 guţani, măi băieţi, ne luaţi şi pe noi, ei, cum să nu, unde mergeţi? Am vrea să ajungem la Isaccea, eh, noi mergem până la Revărsarea, minunat zicem noi. Ne intrăm, maşina mică, noi destul de mari, dar băieţii valabili, ne-au făcut loc, mai e loc de comentarii? Nu am de ce să mă plâng, Salam e cu noi, zice că Dumnezeu ţine cu el, aproape că plânge când îşi cântă durerea, ultimul răcnet cred că este maneaua live, cu tânguiri cu tot, totul mi se pare supra-realist, satele se preling unul după altul, iar dealurile Tulcei ne fac cu ochiul la fiecare curbă, oricum guşterul care conduce are mânuţa fermă, nu are mai mult de 19 ani, am filme cu ştirile alea dela ora 5, nu Fane, nu te gândi la tâmpenii, mergi înainte! Mă gândesc că toate, dar TOATE astea se vor termina la un moment dat, e singurul lucru care mă mai animă la ora asta, Salam acum zice că el şi Adrian sunt forţă nucleară, nu-i nimeni ca ei în ţară, poate că sunteţi, dar simt că bezna şoselei este deja mult prea mult, e ceva istovitor şi prea absurd în tot drumul ăsta şi în tot provizoratul ăsta care se numeşte România, Costa râde şi el, e singurul lucru pe care îl mai poţi face cum trebuie, câteodată, în ţara asta…Ajungem în Isaccea până la urmă, guşterul de la volan şi-a dat seama de combinaţie, a zis că se oferă să ne ducă până în oraş, îşi dorea şi el un ban în plus pentru băuta de la crâşmă de cu seară, noi suntem mulţumiţi, după 12 ore de contact cu România profundă suntem epuizaţi psihic, Urmuz, dacă ar fi trăit în zilele astea, ar fi fost milionar în dolari…
Si pentru ca ai deschis subiectul, ce preferi tu dupa aceasta calatorie alegorica: pelicanul sau babita?
Astept cu infiorare partea a treia
Cred că aleg pelicanul, e mai gras, aduce cu mine şi eu aduc cu el.
O presimt pe a treia mâine. Sper să mă presimtă şi ea la fel.
Total offtopic, cam cum suntem noi acum: voiam sa-ti spun ca fac live blog commenting (am inventat aceasta denumire acum, dupa paste, multumesc) de langa tine. Minunile tehnicii nu inceteaza sa ma surprinda.
Nu uita să treci pe la OSIM. Nu de alta, dar sunt mulţi oameni furăcioşi în zilele astea, lucru care nu încetează să mă surprindă.