Am primit dela amicul Proclet şi dela amicul Culianu o leapşă pe care mă gândesc să o onorez după cum şade bine. Prin urmare, regulile sunt următoarele:
“1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseste a 5-a propozitie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.”
Cea mai aproape carte de mine, în momentul de faţă, este “Tot ce ştiu bărbaţii despre femei” de Knott Mutch. Cum experienţa mea în privinţa femeilor este redusă spre irelevantă, nu apare nici un fel de text la pagina 123…
Dau târcoale cu ochii şi văd pe noptieră “Culturi eleate şi culturi heracleitice” de Anton Dumitriu. La pagina 123 găsesc următoarele gânduri:
“În fond, această problemă revine la marea dezbatare istorică, care a despărţit gândirea filosofică în două curente: dacă adevărul e unic şi absolut, atunci Fiinţa, adică existenţa, este imuabilă, neschimbătoare şi permanentă; dacă nu există adevăr absolut, existenţa este, ea însăşi, o schimbare continuă, o devenire în timp. Aşadar, dacă socotim că există adevăruri neschimbătoare, presupunem, implicit, că existenţa se sustrage devenirii, că aceasta e o pură aparenţă, creată de simţuri şi imaginaţie; dacă socotim că adevărul e multiplu, că există adevăruri, nu Adevărul, atunci introducem axioma că existenţa este funciarmente temporală, schimbătoare. În primul caz, devenirea este o iluzie; în al doilea caz, ea e o realitate. Dar şi acestea sunt teorii; din punct de vedere formal, ele reprezintă adevăruri relative, care depind de punctele de plecare alese. În concluzie, din acest punct de vedere nu se poate susţine că există un adevăr imuabil, pentru că această afirmaţie nu ar putea fi susţinută decât pe premise particulare, deci nu ar fi universal valabilă, ci numai în cadrul unui sistem; nu se poate, de asemenea, afirma că devenirea esenţială a lumii justifică concluzia că nu există decât adevăruri particulare, în cadrul unor teorii particulare. Însă analiza formală a teoriilor, fără nici o ipoteză în plus, arată că valoarea de adevăr a unei propoziţii depinde de cadrul în care o aşezăm, de premisele, de axiomele faţă de care o comparăm. În cadrul formal, propoziţia “nu există adevăr absolut” nu e o concluzie, ci o constatare de fapt. Cum nu există un adevăr absolut, realitatea pe care ne-o reprezentăm, prin diverse teorii, nu poate fi o realitate imuabilă, ci una schimbătoare.”
Se înţelege de la sine că doar postarea întregului citat ar fi avut sens, având în vedere obiectul studiului.
Nietzsche, tocmai el, zicea cam asa ceva ,, Ceea ce este nu devine; ceea ce devine, nu este''. Surprinzator, dar adevarat.
Foooaaaarte frumos, am dat leapsa mai departe!
La mine vine asa: cartea de metrou, Rushdie - "Ultimul suspin al Maurului", de la Polirom
"De nepatruns sunt hotararile unui barbat, ii spuse ea odata, vazandu-l cum se taraie dupa o bataie deosebit de violenta." Samd
Luciane, neamţul în demenţa-i, a avut totuşi nişte intuiţii incredibile…Dar a fost departe de adevăr, evident
Dear lady, trebuie să pui pe blog, aşa e jocul. :)