“Cine îşi iubeşte neamul cu adevărat, acela nu va urî, nu va critica, nu va lovi în nici unul din exemplarele naţiunii sale, ci dacă acel exemplar într-adevăr nu e la înălţimea cerinţelor, va căuta să-l îndrepte cu cuvântul, cu dragostea, va căuta să-l înţeleagă, să vadă şi laturile bune care pot decurge din lucrarea lui. Îndreptarea cea mai mare ce o poţi aduce în viaţa naţională e să faci tu mai bine şi prin frumuseţea pildei tale şi prin căldura cuvântului tău să lărgeşti cercul celor ce fac mai bine.”
Dumitru Stăniloaie, Solidaritate naţională, în Telegraful Român, anul LXXXVII, nr. 40, 1939, pag. 1
Orice comentariu e de prisos. Adio partide naţionale, adio extreme imbecile, adio rasism şi alte xenofobii inutile. În două propoziţii este concentrat tot ce trebuie să ştii despre purtarea ta “comunitară”, că tot e la modă cuvântul. Restul e voinţă.
genial! avem aici un bun exemplu a modului cum D.Staniloae descopera apa calda! viitorul sfint (nu ma indoiesc de asta, avind in vedere criza conjugata de traitori dar si de teologi din BOR, care o sa duca in final la canonizarea oricui va scrie o carte de bucate de post) pacatuieste de mai multe ori in cele doua fraze. si nu stiu, tinind cont si de data la care scria textul , daca pacatul lui a fost cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, prin ademenire diavoleasca sau din fiecare cite putin. mai intii, zelosul care si-ar dori sa puna in practica indemnurile din prima fraza s-ar lovi de operationalizarea conceptului de Neam: ruda, etnic roman (??!!cit de etnic? cit de roman? ), cetatean roman?pe cine sa iubeasca? parerea mea e ca mai bine o lasa cum o zisese Bunul Domn, adica "aproapele", "semenul" etc. dar nu putea, ca era 1939, treaba se cacarisise, iar el in mod clar a scris textul cu intentia unei ideologizari si chiar daca ar fi vrut, nu ar fi putut sa zica cuprinzatorul "aproapele". apoi falsitatea combinata cu politizarea se strecoara si in a doua fraza: "sa faci tu mai bine". haida de! da' care dintre noi face raul? cei mai multi oameni (ca sa nu zic toti) considera ca fac binele si sunt furiosi pe ceilalti care, in mod evident, fac raul. si chiar daca la 1939 nimeni nu se tinea de ghidusii postmoderniste, existau in schimb oameni care erau interesati de monopolul asupra adevarului si binelui. pentru ca, nu va imaginati ca un indemn atit de important, poate fi lasat la discernamintul fiecarei constiinte.foarte interesant textul, ce-i drept! nevinovat si ingenuu la prima vedere, extrem de implicat politic, la modul veros, printre rinduri. ma intreb in pinzele cui sufla Staniloae cu articolul asta: a le lui Carol2, ale lu' Antonescu? ale lu' Sima?
Excelent Fane!
Daca eram atat de „intoleranti” cu semenii(prin cuvinte asternute pe hartie sau prin diverse actiuni) cu cei ce se diferentiau de noi etnic vorbind, atunci cum explici ca prin Dobrogea is peste 10 etnii care traiesc in armonie? Tin minte ca am fost prin anul1 pe'acolo si am ramas masca. Pai daca era vorba doar de componenta etnica, mai se intampla asta? Uita-te cum se comporta nemtii cu comunitatea turca si viceversa (de exemplu). Si ei vorbesc despre drepturile omului si lumea libera si toleranta. Si apoi mai vbim de restul.
(da chiar asa rau e sa te raportezi la neam? e o constructie identitara falsa, trasa de par etc?)
Ovidiana, constructiile (sociale) nu se considera in termeni de adevar sau falsitate. Teorie sociologica de anul 1. Succese nebanuite!
Ioi!
Deci neamul este o construcţie socială! Înapoi la definiţii Simona. Mai devreme chiar de anul I.
Dar ce e?
Si te rog nu veni cu niste definitii abstracte culese din interbelicul romanesc. Nu vor face decit sa incetoseze si mai tare orice incercare de a intelege lucrurile.
Orice incercare de a intelege lucrurile a fost pusa la punct de mafia care conduce Romania din 1990 pana in prezent. Ion Iliescu, Petre Roman, Andrei Plesu, Virgil Magureanu, Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Emil Constantinescu, Traian Basescu, H. R. Patapievici, Vladimir Tismaneanu, Tariceanu, Patriciu, etc.. TOTI fac parte din aceeasi oala corupta care a falsificat istoria Romaniei de la revolutie incoace.
Ei abstractizeaza si falsifica realitatea politica, istorica, culturala, religioasa.
Aveti o singura sansa: sa va treziti la realitate si sa ganditi cu creierul romanului interbelic, anticomunist si antilegionar atat de dispretuit de actuala intelighentie neocomunista. Sau, altfel, sa ganditi cu creierul actualei elite intelectuale care reformeaza marxismul (Tismaneanu & Co.).
M-am tot gândit la întrebarea ta în ultima perioadă, căci nu este tocmai una uşoară. Mai ales că mi-ai sugerat “fără definiţii din interbelic.” Nu am înţeles de ce tocmai aşa, dar dintodeauna mi-a fost greu să refuz o domnişoară.
Am răsucit-o cam pe toate feţele. E clar, nu are treabă nici cu etnia, nici cu vreun determinism geografic, biologic sau, mai rău, social. Sau cultural şi ideologic. Deci nu ne mai rămâne decât domeniul spiritual. Acolo cred că se poate găsi o definiţie a neamului. Sau cel puţin un soi de localizare a lui. Pentru că e clar că într-o asemenea zonă, de o asemenea sensibilitate, nu se poate vorbi de o definiţie în sensul clasic al cuvântului. M-aş folosi de alte cuvinte care, la rându-le, ar putea sugera o imagine. Dar nu ştiu dacă “gintă” sau “seminţie”, sau ‘trib” te-ar putea îndruma. Mai degrabă aş putea spune că este o colectivitate de oameni care au un puternic sentiment de apartenenţă, un puternic sentiment de “noi”, dar care nu este o creaţie a vreunei elite, ci mai degrabă izvoreşte din dimensiunea spirituală pe care o au toţi membrii acestei colectivităţi – sau comunităţi. Nu este un sentiment aflat în afara lor, care acţionează direct asupră-le. Este un dat, dar care este transmisibil, nu în sensul dat de antropologie, ca “obiect cultural”, ci are valenţele unei învăţături. Un sentiment care se prelungeşte şi care dobândeşte continuitate, nu din necesitate, ci mai degrabă ca o obligativitate care întruchipează idealul cel mai înalt al acelei comunităţi. Nu este nici colectivism, nici spirit de turmă. Probabil că are legătură şi cu spiritul de sacrificiu, sau cu alte valori creştine – sau alte valori, din alte tradiţii religioase, identice la nivel de conţinut. Nu prea îmi dau seama acum de mai multe. Dar am să mă mai gândesc.
Încă o dată, scuze de întârziere.
Deci, Simona, daca nu ai inteles:
neam = grup de prieteni uniform dpdv al orientarii religioase ("spirituale" ma rog), i.e. o secta a carei existenta este de ordin apriorico-transcendental.
daca tot nu ai inteles, te rog nu mai citi Benedict Anderson si apuca-te de Kant, urmand ca apoi, cu lectia invatata, sa te intorci la literatura autohtona (din spirit de sacrificiu, bineinteles) ca sa intelegi exact cum a stat, sta, si va sta intotdeauna treaba.
Eu am o nedumerire, şi mă gândeam că ar fi bine să consult şi un iubitor de neam (cum eu n-aş putea fi niciodată): are neamul nevoie de un teritoriu?
Neamul are nevoie de teritoriu pentru ca si teritoriul are nevoie de neam. Un teritoriu nu poate fi administrat decat de un neam. Fara neam, teritoriul dispare si fara teritoriu neamul dispare. Aceasta lege e inscrisa in libertatea ordinii, iar libertatea ordinii e de drept divin. Neamul personalizeaza teritoriul si il oranduieste, il scoate din pustietate. Teritoriul nu poate exista decat ca proprietate privata a unui neam pentru care STATUL NATIONAL si UNITAR e expresie a autoritatii si suveranitatii neamului, iar STATUL-NATIUNE e o barbarie care ucide libertatea ordinii pt ca statul-natiune e totalitar. Pentru ca STATUL NATIONAL nu e acelasi lucru cu STATUL-NATIUNE. Cand fraierii globalisti ataca STATUL NATIONAL, ei isi ataca propriul teritoriu, propria identitate, propria familie, propria limba, intimitate, etc. Comunismul si fascismul nu au fost expresia STATULUI NATIONAL, ci expresia STATULUI-NATIUNE. Pentru comunism si fascism, STATUL este NATIUNEA -> STATUL NATIUNE. Pentru conservatorism STATUL este numai expresia suveranitatii unei natiuni -> STATUL NATIONAL distinct de neam.
Globalismul vrea sa distruga STATUL NATIONAL ca sa creeze SUPRASTATUL-NATIUNE sub care toate popoarele lumii sa fie "protejate", chipurile, de propria lor barbarie. SUPRASTATUL-NATIUNE este imaginea in oglinda macrocosmica a STATULUI-NATIUNE, nu a STATULUI NATIONAL. STATUL NATIONAL nu este totalitar pentru ca el se manifesta la scara mica, nu este imperialist (globalist) spre deosebire de SUPRASTATUL NATIUNE care este imperialist si totalitar. Niciun neam nu poate exista sub "umbrela" SUPRASTATULUI NATIUNE pentru ca acesta nu este creatia proprie niciunei natiuni, ci numai a acelor porniri expansioniste si barbare comune unui grup restrans de oameni cu interese ascunse.
SUPRASTATUL NATIUNE vrea sa determine o natiune sintetica - Turnul Babel in care toate popoarele isi pierd specificul pentru a fi absorbite intr-o entitate abstracta si improprie. Ca si comunismul si fascismul, SUPRASTATUL NATIUNE (globalism, guvern mondial, UE, etc.) distruge orice neam si e totalitar.
P.S.: adevarul e ca SUPRASTATUL NATIUNE e facut in globalism de comunistii si fascistii de ieri. ha ha ha. Lor le repugna STATUL NATIONAL pentru ca natura lor e a indivizilor razvratiti ridicati din tarana impotriva libertatii.
Era mai simplu si mai concret un ''Munciti bah, ca faceti tara de ras cu aberatia voastra pseudopolitica''.
Chiar aşa? Ce ţi-e şi cu atracţia asta spre concret şi simplitate…câte eforturi am scuti, nu?
mda, pare interesant subiectul discutat desi pana la urma a ajuns off-topic.
in acest sens, continui digresiunea discutand despre „neam” si spiritualitate.
in masura in care implicam un termen de genul spiritualitatii, termen cu anumite trasaturi apriorice si tendinte de universalitate (implicat aici intr-un sens regional), putem jongla intr-adevar pe cartea Volkgeist-ului? in ce masura un neam da seama de natura spiritualitatii sale, sau o anumita spiritualitate marcheaza un neam? in ce relatie sunt acesti doi termeni? de necesitate, de suficienta? incerc insa a nu intra pe domeniul logicii acolo unde afectivitatea are un rol mai mare decat spiritualitatea pura propriu-zisa, altfel o specie distincta de afectivitate.
am vazut commentul lui `eu sunt neamul`. eroarea consta nu in rationamentul propriu zis, cat in natura folosirii termenilor. plecand de la folosirea traditionala a termenilor de Stat si Natiune, nu e dificil in a arata sub ce forma acestia nu mai pot da sens unor desfasurari politice si sociale -si nu mai pot sustine realitatea de la care au plecat- care nu se mai definesc prin acesti termeni. trebuie, iar aceasta inseamna ca `mie mi se pare ca...`, rediscutate si reconfigurate notiunile traditionale. dar aceasta nu pentru ca ma opun acestor termeni, ci pentru ca viata umana nu poate exista prea multa vreme in forme pre-stabilite si stabil-continue(cred ca istoria nu ma va contrazice, desi sunt impotriva unei astfel de uniformizari temporale, incarcate cu putere recesiv-determinista). viata in sine nu se defineste prin asa ceva, prin urmare, cred ca inainte de a demoniza directiile post sau tardo moderniste, trebuie sa ne intrebam daca acesti termeni traditioali mai pot da seama de realitatea sociala actuala, iar nu doar de una constituita in alte contexte si sub alte auspicii spatiale si temporale.
iar spirirualitatea poate imbratisa globalizarea, ca pe o deschidere, nu doar ca pe o inchidere, pentru ca ea nu inseamna doar disparitia unor forme , ci si aparitia altora. iar nostalgia si angoasele tin de viata si afectivitate, de imediat si de modul nostru de a fi afectati, nefiind un receptacul (khora) de receptie a transcendentei amenintate.
Anonimule,
Cred că digresiunea este binevenită, pentru că discuţia de fond se reduce la acest aspect: acela al existenţei neamului. Sau al definirii lui.
Am preferat ideea de comunitate organică. La întrebarea “în ce fel un neam dă seama de natura spiritulităţii sale?”, aş putea să îţi răspund: prin cultura populară, în speţă cea orală, ne-instuţionalizată academic. Mă gândesc aici la folclor, la un anumit set de cutume sau tradiţii care coexistă într-un spaţiu dat. Dar acesta poate fi doar un indicator al existenţei acestei spiritualităţi, nu neapărat o exprimare a ei.
Nu ştiu cum ar putea fi rediscutate şi reconfigurate noţiunile tradiţionale. De vreme ce ele suportă o asemenea chestie, nu le mai putem numi astfel, nu? Sunt de acord: nu ne putem agăţa de forme care sunt perimate, doar de dragul de a rămâne înfipţi identitar într-un anume spaţiu ideologic. Dar plecând de la distincţia formă-fond, ne putem întreba dacă spiritul tradiţional îşi regăseşte alte forme de exprimare, aşa cum este şi firesc să o facă. Asta nu conduce la dispariţia “neamului”, ci doar la re-adaptarea lui la o condiţie temporală. Nucleul dur se poate păstra. Dar cred că acest nucleu nu este într-atât de accesibil. Şi despre asta merită să discutăm, zic eu…
distinctia forma- fond tine tot de un set de ”cutume” ale gandirii. fondul ar fi esenta, presupusa ca evidenta si pre-existenta, afirmatie de care totusi ma indoiesc, iar forma ar tine de o anumita forma de expresivitate a acesteia, care pana la urma inseamna intrarea in realitate a acestei esente. bineinteles, ascunsa, invaluita in aparente, dupa cum ne spun mai toti filosofii de dinaintea fenomenologiei. aceste aparente sunt de fapt imbracamintea simbolica pe care o cultura o ofera obiectelor ei.
insa pana la urma premisa de plecare - exista o esenta- poate fi eronata, iar fondul pur al prezentarii sa fie de fapt multiplu. astfel s-ar explica si multitudinea de natiuni, popoare, neamuri.
problema se pune mai putin in reconfigurarea unor forme perimate si care si-au depasit termenul de valabilitate, si intra-adevar, dupa cum ai spus, pe nucleul dur, care insa nu e un nucleu dur, ci sunt nuclee dure, sub o forma sau alta aduse in act si scoase din starea de latenta potentiala.
discutand despre nucleu insa vorbim din nou despre esenta, care daca este una sau mai multe nu stim inca.
ceea ce vreau de fapt sa spun nu este altceva decat faptul ca valorizarea unor elemente culturale, numite si spiriruale este intotdeauna de factura post, iar nu ab initio. de aceea, inaintea aparitiei lor toate aveau aceeasi valoare, adica niciuna pentru ca valoarea e o constructie umana. fiind egale in virtualitatea lor, in starea lor esentiala as putea spune, orice forma posibila este egala cu orice forma posibila.
aparitia neamurilor marcheaza alegerea unor forme si valorizarea lor in detrimentul altora. de aceea nu pot vedea spiritualitatea, fie ea romaneasca sau engleza, franceza sau orientala, mai capabila de a ne revela adevarata spiritualitate, pentru ca pana la urma sunt forma finite si incomplete.
Felicitari Stefan!
Bine, atunci dacă această distincţie este o “cutumă”, îşi pierde operabilitatea tocmai din cauza asta? Sau din cauza îndoielii pe care o ai tu în privinţa pre-existenţei sau existenţei formei?
Mai mult, nu înţeleg de ce esenţa trebuie să fie neapărat redusă la ceva rigid, fix. Nucleul dur are ca atribut multiplicitatea, se exprimă în diferite forme. Prezenţa mai multor forme nu trebuie să ne ducă cu gândul la faptul că există mai multe nuclee dure. Ramurile sunt diferite, dar provin din aceeaşi rădăcină.
Dar fiecare are pomul său. Legătura dintre spiritualitatea engleză şi englezi este specific englezească. E doar o cale, dar este o cale specifică lor.
Cred ca este necesară distincţia dintre cultură şi spiritualitate, cea din urmă fiind motorul ascuns pentru cea dintâi – asta grosso modo. Formele se diferenţiază tocmai prin faptul că se întrupează în act. Valorea lor tocmai de acest proces este oferită. De unde acest negativism vis-a-vis de puterea omului de a crea? Cred că în acest lucru stă cheia: în putinţa omului de a oferi unei esenţe o anumită formă. Accesul la esenţă valorizează ceea ce se întâmplă ulterior.
Helga,
Îţi mulţumesc!
1. nu, nu isi pierde operabilitatea, voiam doar sa punctez caracterul ei vetust. acest lucru nu are insa un caracter negativ insa, desi traditia si cutumele au obiceiul de a se crede buricul pamantului, desi sunt doar niste forme. de aici caracterul deseori deleter. ceea ce cer este doar vigilenta.
2. cat despre propriile mele indoieli, faptul ca le-am enuntat era o dovada de sinceritate, cum ca presupozitiile mele sunt diferite dar si interiorizate in acelasi fel ca si ale celorlalti. altfel spus, alte forme, dar pe acelasi fond, procesate prin experienta, trairi, judecati. ca si ale tale de altfel.
3.esenta nu este redusa la cxeva fix, rigid, desi in filosofia antica unul insemna si imobilul. daca ne gandim ca esenta nu este rigida si fixa, inseamna:a) nu este peste tot si deci se poate deplasa, caz in care este incompleta, iar partile ei nu sunt egale intre ele si suma cu intregul, nu este omniprezenta;
b) esenta nu este substanta, prin urmare nu poate fi o materie intinsa in spatiu, dar poate insa influenta materia, desi nu poate fi peste tot, caci nu este fixa, ceea ce inseamna ca nu poate influenta materia in mod egal; c) este o substanta, dar nemateriala, mobila, si totusi peste tot, ceea ce o face insa de negandit pentru ca ceea ce este perfect nu poate suporta incompletitudinea mobilitatii, care presupune un spatiu neocupat inca de ea.
4. la ce te referi cand vorbesti despre radacina? si de ce crezi ca locul de aparitie al crengilor trebuie sa fie si finalitatea lor? mai important decat crengile este trunchiul, care insa si el paleste fata de radacina, care nu este una, ci este o multiplicitate de nervuri care creeaza un trunchi. din aceeasi samanta, vei spune. care trebuie sa fie fixata in pamant si rigida in sine fata de exterior pentru a creste, prin alti factori.
5. fiecare are pomul sau inseamna mai multi samburi, deci mai multe nuclee.
6. formele, intr-adevar, se diferentiaza prin intrarea lor in act. si? sustine asta cu ceva ideea de unitate, de esenta? din contra, multiplul este punctul de plecare al vlorii.
7. valoarea lor nu pleaca din aceasta diferentiere insa. daca da, cum ai putea face diferenta dintre valoarea modului englezesc de a face obiecte de artizanat si cea romaneasca? vei spune probabil ca valoarea este data la nivelul culturii si al spiritualitatii fiecarui neam, dar asta nu e altceva decat un argument dat in cerc, pt. ca "valoarea" in acest caz e data in sistemul sau inchis de valori asaupra propriilor sale valori. prin urmare, de unde valoarea, care pana la urma nu poate fi separata de universalitate, iar daca este nu ma e propriu-zis o valoare?
8. "putinţa omului de a oferi unei esenţe o anumită formă. Accesul la esenţă valorizează ceea ce se întâmplă ulterior." cum stim ca am oferit forma unei esente? cum se pot identifica astfel de daruri ? mie mi se para fragila o astfel de afirmatie, tinand cont ca aceste esente care au primit forma sunt retrospectiv justificate ca atare.
Eu nu demonziez pozitiile postmoderniste, doar le critic, draga Anonimule. Dar vad ca daca indrazneste cineva sa critice postmodernismul, e "fanatic", "fundamentalist", sau, mai penibil spus, "aprioric" in gandire.
Atunci cand "Anonymous" vorbeste despre "apriorism" in cazul folosirii termenilor traditionali, el de fapt face o mare eroare filosofica si mai ales istorica, si anume: nu se poate vorbi despre apriorism atunci cand postmodernitatea e criticata de pe pozitii traditionale din simplul motiv ca traditia (adica trecutul) nu are cum sa fie in raport de apriorism cu postmodernitatea pentru ca intre ele se interpune tocmai ceea ce anuleaza apriorismul - EXPERIENTA, PRACTICA.
Experienta si practica ii omoara pe postmodernisti. Ele sunt antidotul in cazul acestei boli: relativismul.
Din contra, cei care sunt apriorici in gandire sunt postmodernistii pentru ca ei nu au nicio traditie, nicio experienta de la care sa se revendice. Sau poate ca singura de la care se revendica e imperialismul (azi i se spune "globalism"), iar imperiul stim cu totii ca e o forma de despotism.
In concluzie, "traditia" si "trecutul" de la care pretind ca pleaca postmodernistii sunt ceea ce se numeste de catre toti prin faptul ca unii nu sunt in stare sa invete din greselile trecutului. Nu stiu daca ati observat, dar de obicei marile catastrofe istorice sunt vetuste pentru ca ele repeta catastrofele din trecut.
Cine spunea spunea ca "cea mai grea lectie de invatat din istorie e ca nimeni nu invata din greselile istoriei"? Istoria se repeta mereu atunci cand nu se invata din greselile pe care le-a facut.
Postmodernistii nu practica "critica" pentru ca nu se poate critica prezentul cand tu esti total conectat la prezent si vrei sa rediscuti trecutul la nesfarsit.
Politicile progresiste sunt apriorice pentru ca ele traduc istoria asa cum vor, dupa bunul-plac, si nu dupa practica, dupa cum sunt ele in stare sa sustina viitorul. Progresismul nu critica nimic pentru ca, el fiind aprioric, falsifica trecutul si vrea sa "conserve" un viitor care numai in visele unora exista.
Progresismul nu e STIINTA POLITICA, ci joaca pentru infantili. Progresismul e "politica" intoarsa pe dos impotriva politicii: el nu conserva trecutul, ci vrea sa "conserve" viitorul, un "viitor" care nu exista.
”eu sunt neamul”,
am folosit termenul a priori intr-o singura fraza:
„in masura in care implicam un termen de genul spiritualitatii, termen cu anumite trasaturi apriorice si tendinte de universalitate (implicat aici intr-un sens regional), putem jongla intr-adevar pe cartea Volkgeist-ului?”
1. trasaturi apriorice, datorita faptului ca se reclama de la ceva de natura metafizica, nu de la experienta. daca spiritualitatea se reclama de la experienta, discutia nu mai are de ce sa continue pentru ca tocmai ai admis inadmisibilul. cartea Volkgeistului se refera insa tocmai la aceasta latura materiala a spiritualitatii, formata intr-un spatiu fizic, in anumite circumstante istorice etc.
eroarea tu ai facut-o, nu eu.
2. daca egalizezi postmodernismul cu relativismul, gresesti si a doua oara. vad ca va place ideea de reductie, poate de aceea si sarjati atat de mult pe ea. Relativitatea exista inca din modernism pe langa noi, daca nu stiai. postmodernismul nu inseamna relativism, ci doar suspiciune si neincredere, la fel ca si modernitatea , de altfel. apoi, istoric vorbind, postmodernitatea este urmarea modernitatii, care este urmarea perioadei iluministe (si ea tot moderna), care este o continuare a unei alte perioade istorice. din contra, postmodernismul tine la istorie, tine atat de mult, incat afirma ca totul s-a spus si s-a facut deja. ceea ce nu e deloc nou. si in antichitate se spunea asta.
3. imperiul= despotism. de acord cu tine. dar si o spiritualitate fixata in national este la fel de despotica si chiar mai limitata decat ”relativismul” postmodern. cel putin postmodernismul se uita in toate directiile, pentru a vedea mai bine, nemultumidu-se cu prejudecatile mostenite.
4. conservarea trecutului poate insemna blocarea devenirii. nu spun ca asta e, dar unele forme ale ei asta fac. in punctul 1 din ultimul meu post anuntam asta. si ceea ce reiterez acum este vigilenta! nu demonizez, cum o faci tu, neamule, ci rog la reflectie. dar daca deja toate raspunsurile sunt date in spiritul national...tot la despotism ajungem. haideti sa incetam cu protocronismele nationale si sa acceptam ca spiritualitate inseamna mai mult decat putem sa aflam printr-un neam oarecare.
ah, sa nu uit, postmodernismul nu conserva niciun viitor. pentru ca el exista doar in prezent, si chiar daca nu ma crezi, el nu este alteva decat o dezvoltare organica a gandirii umane, care si-a dat seama ca poate creea forme. mai multe si mai complexe. iar omul este fascinat de complex si de nou. de aceea te uiti la filme noi, citesti alte carti si crezi in fantezie.
ah, era sa uit. poate imi spui si mie, la ce traditie te referi? care dintre ele, daca intelegi aluzia? poate asa nu ne vom mai rata reciproc in discutie.
1. Teza asta cu protocronismul pe care pedaleaza toti neocomunistii e expirata de multa vreme. Daca spui adevarul tau particular atestat istoric nu de catre Romania, ci de catre straini, atunci esti "protocronist".
Hai sa iti spun ceva despre protocronism: el nu este inventia lui Eminescu sa a lui Eliade asa cum spun ignorantii, el nu este inventia patriotismului sau inventia statului national. El este inventia national-socialismului, fie ca el e comunist sau fascist. Protocronisti au fost comunistii, nu interbelicii, nici conservatorii de azi (nu ma refer la legionari care sunt o secta).
Cand ma refer la conservatorism, nu ma refer la un sistem rigid, vetust ci la bun simt, un bun simt pe care toti oamenii il au, dar putini mai sunt capabili sa-l inteleaga.
Ce traditie? Traditia care a format cultura romana, limba, statul unitar. Asa cum sunt ele. La asta te refereai?
Sper sa nu vina iar Cristian Preda sau vreo copie de-a lui sa spuna iar ca si comunistii s-au folosit de Eminescu si din cauza asta trebuie interzis. Comunistii s-au folosit si de Iorga, si de Stefan cel Mare, si de Mihai Viteazul. Acum o sa trebuiasca sa ii stergem pe toti pt ca s-au folosit comunistii de ei? Asta e o prostie.
Comunismul s-a folosit si de Cristian Preda care acum pune piatra de temelie la desavarsirea programului comunist: detestul fata de propria identitate. Deci si el trebuie sa dispara din memoria noastra, dar nu pentru ca s-a folosit comunismul de el, ci pt ca ne-a facut tranzitia usoara (sic!).
nu vad de ce sari la concluzia folosirii protocronismului in relatie cu eminescu si eliade. nu am spus asa ceva. pe langa asta, da, ai dreptate,e o inventie socialista, adica a comunistilor, nu a gandirii de stanga. insa protocronismul exista si in alte tari care nu au fost comuniste, dar sunt insa nationaliste.
nu stiu ce lagatura are cristian preda cu discutia noastra. nici macar nu stiu cine e tipul. ar trebui sa stiu?
”Ce traditie? Traditia care a format cultura romana, limba, statul unitar. Asa cum sunt ele.”
traditie, traditie, dar se pare ca uiti ca nu e a noastra, ci e preluata. ca am modificat-o pe ici, pe colo, dar nu in punctele esentiale nu observi. poate imi spui si mie ce e pur romanesc in intreaga noastra traditie. daca te referi la istoria noastra mareata cu eroi si apararea crestinatatii, nu am fost singurii care au facut asa ceva, iar asta nu e insa suficient pentru a intemeia o traditie. ceva exact, te rog, ca sa avem un subiect de discutie. am impresia ca te rastesti la mine cand scrii. imi imaginez eu poate, dar pana la urma nu cred ca incercam sa ne convingem, ci incercam sa ne spulberam niste prejudecati, iluzii ( poate ca sunt ale mele, sau ale tale sau etc nu conteaza, ideea e sa discutam si sa intelegem). dar dai un pic impresia de rigiditate, chiar daca vorbesti de conservatorism de bun simt.
eu nu spun sa renuntam la lucrurile bune si frumoase din cultura romaneasca. din contra, sa tinem la ele, dar, cum spunei chiar tu, cu bun simt si mintea limpede.
Da, asa e. Cu bun simt. Hai s-o lasam balta ca poate chiar incep sa tip si nu vreau. :-)
Oricum, eu zic ca avem o traditie. Orice stat national are o tradite. Asa, nici americanii nu au o traditie pentru ca au luat democratia de la englezi, nici englezii nu au traditie pentru ca au luat protestantismul de la sectele anti-catolice, etc.
In traditie intra si ceea ce preia un popor de la alt popor, daca ceea ce preia ajuta la cristalizarea culturii proprii.
Si daca e sa spunem ceva SPECIFIC traditiei romane, atunci vom vizita manastirile si vom vedea cata originalitate arhitecturala avem si cat geniu.
Altceva unic? Dumitru Staniloaie, Brancusi, IR-ul lui Eliade, poezia lui Eminescu.
Dar s-o lasam balta.
o lasam balta pentru ca se pare ca traditia ta se opreste la un stil arhitectural si la o perioada culturala de cativa zeci de ani si bineinteles nu se putea sa nu spui cuvantul geniu. o cultura si o traditie inseamna mai mult decat atat, dar fiecare discurs patriotard incepe si se opreste la aceleasi lucruri. parca nu ati gasi nimic inovator in cultura si traditia romana. tu esti cel care o limiteaza si nu ii da voie sa mearga mai departe. cred ca romania de acum isi creeaza cu adevarat o cultura.
Anonimule,
Mă hotărâsem să nu mai intervin în discuţie, căci doream să evit propoziţia: “I rest my case.”
Acum mă simt mai mult decât obligat să zic asta. Şi te invit să îţi aduci aminte că, pentru a fi inovator, trebuie să ai o bază. Baza aceea începe în Ţările Române undeva pe la începutul sec. XVI – cu siguranţă că şi mai devreme, dar atunci se pregăteşte şi la noi o Renaştere. Referinţa la mănăstiri nu este limitativă, dimpotrivă, de acolo începe articularea unui fel de a fi. Ele reprezintă o sinteză. Celelalte referinţe pomenite sunt cât se poate de oneste. A le ignora e semn de imbecilitate. A căuta şi altceva în afara lor, un act de curaj. A căuta sustrăgându-te de la ele, act de sănătate intelectuală.
Îţi sugerez să te mai gândeşti la ultima ta propoziţie. Şi eventual să nu o spui în public, pentru a nu cădea în ridicul…
Vad ca universaliile voastre incep si mor in cultura romana. asa sa ramana atunci. cat despre ultima mea afirmatie, mi-o mentin, pentru ca definitiile noastre nu converg inspre aceleasi puncte. dar ar trebui sa va intrebati: din ce cultura v-ati luat conceptele de judecata a culturii ca sa nu mai spun si de analiza ei. tineti mult la cultura romana insa ignorati faptul ca nu prin ea va puneti aceste intrebari.
o voi spune eu, I rest my case.