Articolul de aici mi-a sugerat următoarele gânduri.
Există cel puţin trei probleme în legătură cu satul românesc:
1. Colectivizarea făcută de comunişti. De bine de rău, până în 1945, ţăranul român avea certitudinea proprietăţii sale, pe care o muncea după puterile sale – se numea, cumva, agricultură de subzisenţă., poate chiar mai mult, pe alocuri. Comuniştii au venit şi au zis: nu, se munceşte la grămadă, fură cine poate, facem cincinale şi depăşim producţia. Asta în condiţiile industrializării şi urbanizării forţate a unei mari părţi din ţărănime. Cu toate astea, s-a făcut agricultură, cu rezultate decente şi cu produse mai bune decât acum (chiar dacă nu aveam acces toţi la ele – cel puţin nu în mod oficial). În mod ciudat, lumea de la sate regretă perioada aceea: măcar prin prisma dotărilor şi condiţiilor net superioare. Nu mă erijez într-un apărător al socialiştilor, ci spun ceea am văzut şi întâlnit. Ce s-a întâmplat după 90, ştie toată lumea: aparentă ordine socialistă s-a transformat în jungla în care fiecare a luat ce a putut, cum a putut. În momentul de faţă, nu prea există agricultură la nivel competitiv/industrial în România; cel mult, nişte latifundiari care fac cam ce vor pe pământuirle lor. Lipsiţi de ajutor de la stat – comportament moştenit de pe vremea comuniştilor – ţăranul a fost nevoit să se descurce singur. Şi fiecare a făcut după cum a putut…rezultatul se vede cu ochiul liber.
2. Prin urmare, fiecare a făcut ce a făcut, cum a putut. Unii s-au înecat în alcool, alţii au plecat prin Italia, alţi prin Spania, alţii au aflat că există fonduri structurale, alţii au furat după 90 de la C.A.P, alţii pur şi simplu au muncit după cum au putut. Vă rog să mă credeţi, am întâlnit toate cazurile posibile. Ne interesează, pentru moment, cei care au muncit, eventual au accesat – prin cine ştie ce minuni – fonduri europene. Suficient că au trebuit să treacă prin furcile caudine ale birocraţiei şi că au pus mâna pe ultimele fărâmiţe de fonduri S.A.P.A.R.D (majoritate deturnate pe traseu); acum au aflat că ceea ce produc ei trebuie să fie eco, să respecte nu ştiu câte norme şi că oaia trebuie să asculte Mozart şi să aibă nu ştiu câţi m3 de oxigen. Cum s-ar zice, de la aprecierea ochiometrică, calitativă, transmisă generaţional, se trece la riglă şi echer acolo unde ele nu au ce căuta. Absurda precizie europeană încearcă să uniformizeze şi, în cele din urmă, să distrugă ceea ce nici comuniştii nu reuşiseră (pe deplin): vitalitatea molatecă şi deprinderile cutumiare. Dublă dramă, la nivel explicit şi direct, în mai puţin de 15 ani: de la fiecare cum poate şi după cum a furat, la semantică obscură şi autistă. De la egalitate, egalitarism la uniformitate şi plafonare. Trecând şi peste asta…o problemă mai tangibilă este alta: pieţele de desfacere. Degeaba faci produse eco, dacă noi importăm de la turci, belgieni şi alte alea. Aici intră în discuţie altă variabilă: supermarketurile. Câte din ele sunt alimentate de produse locale? Ştie cineva de aşa ceva? Eu, unul, nu prea ştiu. Sau or fi, dar într-o mică măsură – în rest, 365 scrie pe ele. Cu ce sunt ele mai grozave? În curând, pieţele vor fi renovate, frumos parfumate şi dotate la standarde europene. E clar că cel care face agricultură de subzistenţă nu o să mai aibă ce căuta acolo. Nici piaţă de desfacere nu ai şi nici cu Mega Image nu poţi să te pui. Danone cumpără laptele cu 1 leu litrul şi vine apă chioară şi iaurt făcut din lapte praf. Deci trebuie să faci după cum vrea UE, altfel nu ai cum. Zarurile au fost aruncate, de oameni cărora nu le-a păsat ce se întâmplă după ei…
3. Crima antropologică. Expresia nu-mi aparţine, un profesor ne-a împărtăşit-o. Explicaţia e simplă: trecerea de la “ţăran” la “fermier”, de la “subzistenţă” la “productivitate”, de la “fie ce-o fie” la “eficienţă/randament”. Dincolo de cuvinte, această trecere marchează sfârşitul unei paradigme existenţiale, aceea a “ţăranului tradiţional”, expresie şi ea lipsită de acoperire, dar utilizată adesea. Şi orişicâtă realitate rămăsese acolo, în acea “tradiţie”, tăvălugul migraţiei, a tehnologiei şi a sărăcirii efective a transformat-o în muzeu. Ce au început comnuniştii, au finalizat neocumuniştii de la Brucsel. Apropo de muzeu, e foarte des vizitat, în zilele noastre, de băieţii cu Apple şi platane, sediul din Monetăriei devenind, mai nou, unul din focarele cosmopolitismului. Chiar lângă mica, sfrijita dar, totuşi, în picioare, bisericuţă de lemn…Nu sunt eu cel care să anunţe mortea tradiţiei săteşti, ea însăşi a sucombat atunci când Gusti şi, mult mai târziu, Horia Bernea, au inventat muzeele. Din oală mănânci, ia se poartă şi opinca se toceşte. Fireşte că mai sus menţionaţii nu sunt vinovaţi cu nimic, intenţiile dânşilor au fost dintre cele mai nobile. Cu toate acestea, forme de existeţă veritabil ţărăneşti încă mai există, disparate şi pierdute cine ştie pe unde, altoite pe o formă exterioară, descifrabile ochiului atent. Cine ştie, poate chiar babele ne vor salva.
Reforma satului, în sensul de redresare economică şi socială, nu poate pleca decât de la cunoaşterea problemelor reale ale oamenilor care încă mai au curajul de a suporta ruralul românesc. Re-popularea satelor cu oameni tineri, vajnici şi dornici de muncă, este o soluţie binevenită, dar care solicită mult efort şi viziune. În mod necesar, pentru că aşa este construită lumea în care trăim, totul pleacă de la Idee. Deci întrebarea corectă nu este “Când iese românesc din Evul Mediu şi intră în Europa Mileniului Trei?”, ci mai degrabă “Ce poate oferi Europa, la modul onest, în revitalizarea satului românesc?”. Cu alte cuvinte, cărui principiu ne supunem: continuităţii sau desprinderii abrupte?
Tare textul. In Grecia sunt sate parasite, nu mai sta nimeni in ele, si vezi doar biserica din varful dealului, parasita si ea sau devenita muzeu. Asta vrea UE sa faca din "sat".
Păi atunci, măi Ilie, să punem mâna pe coasă şi la luptă!
Slana e a noastră!
Mda, nu stiu ce sa zic. Ce moare, pana la urma, poarta moartea in sine, iar daca scroafa e moarta in papusoi, cum zice moldoveanul cand e groasa de tot, degeaba o mai tinem noi in perfuzii si-i facem respiratie gura la gura, imi permit sa zic cu tristete, nu cu cinism...
Si totusi, la nivel personal, cred ca nimic nu e mai trist decat batranetea la oras. Nimic nu poate fi inlocuit cu o casuta cu gradina la tzara...
Dincolo de tristeţe, trebuie să luăm taurul de coarne şi să vedem ce vrea UE şi cum putem gestiona banii lor cu putinţele noastre. Altfel, moare şi satul şi noi de boli neştiute din cauza roşiilor de plastic.
Da, gospodăria pentru dincolo de 50 sau 55 de ani este de vis. Dacă se poate, prin Deltă ar fi excelent.
Felicitari pentru articol. Pune degetul pe multe rani.
Vă foarte mulţumesc.
Încă îmi stăruie în cap: ce-i de făcut?
Draga Stefan, pe scurt, ca nu putem rezolva chestiunea pe forum, trebuie sa se intample doua lucruri:
1. trebuie sa reformulam "chestiunea taraneasca"
2. trebuie sa existe o vointa politica, un "factor de decizie" care sa actioneze in sensul reformulatei "chestiuni taranesti".
Tu, aici, ca si altii, nu multi, ajuti la reformularea chestiunii. Pana acum, ea a fost judecata fie din perspectiva fumurilor elitiste ale celor care condamna "pasunismul", fie din perspectiva strict economica. De om, de taran, nu s-a interesat nimeni. Nu se intereseaza nimeni de dimensiunea umana a economiei. Oamenii sunt considerati doar in calitate de 'consumatori" sau de "producatori", de rotite ale sistemului, nu de adevarata unitate de masura a lui.
In cartea recenzata de Silviu Man, A Treia Forta, am schitat cateva linii "de forta" ale unei economii la scara umana. Sa vedem daca va fi vreun "factor de decizie" interesat de reformularea problemei.
Toate cele bune,
Mircea Platon
Domnule Mircea Platon,
Într-adevăr, ar fi un lucru foarte bun ca factorul economic să-şi recapete locul care i se cuvine, fără a mai perverti relaţiile interumane în felul în care o face. Cât despre “factorul politic”, trebuie amintit că acesta este profund ataşat de “material”, astfel încât un alt fel discurs la care să devină sensibil nu prea întrevăd. Deşi, vrem nu vrem, tot de acolo porneşte totul.
Să sperăm, deci, că liniile propuse de dumneavoastră vor fi luate în considerare.
Toate cele bune şi dumneavoastră.