Bineînţeles că în Carte se găsesc cele mai bune exemple.
“Devenise, în timp, unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă din zona sa. Căpătase eleganţa simplităţii rezolvărilor şi era un pedagog înnăscut (cu tot tracul său), lucru ce l-a ajutat să fie şi un profesor iubit. Prin aportul propriu, revoluţionase diferite ramuri ale matematicii, la un nivel nebănuit posibil înainte. Cu toate că în copilărie şi în adolescenţă fusese un retras, chiar această izolare îi alimentase energia şi forţa de muncă. Izbândise acolo unde nimeni nu credea că mai este cu putinţă ceva şi, datorită recunoaşterii sociale, aproape că îşi biruise demonii. La aproape 40 de ani, era pe val, curtat de marile Universităţi. Momentul firesc, cel al încununării eforturilor sale, se apropia cu paşi repezi. Ştia că va apărea în faţa multor oameni şi aşteptările erau foarte mari din partea tuturor. De vreme ce va izbândi să-şi demonstreze teoriile în faţa atâtor matematicieni renumiţi, cu siguranţă efortul său va fi recunoscut ca atare şi teoriile, de asemenea…Dar iată că soseşte ziua cea mare, mare tam-tam, presă şi importante figuri locale se adună pentru evenimentul mult aşteptat. Tânărul nostru virtuos este pregătit, de mai bine de o lună era într-o febrilă aşteptare. Ştia ce are de spus, cum şi în ce fel trebuia să (de)curgă expunerea. Era nervos, lucru de altfel foarte normal. Intră în sală, şi, cu o voce tremurândă, îşi începe discursul. Dar ceva i se întâmplă, ceva inexplicabil şi, totodată vizibil: chipul i se schimonoseşte de durere, glasul i se stinge încet încet, pulsul îi scade şi se albeşte vizibil. Frica îl năpădeşte subit, frisoanele joacă geamparaua pe spatele-i încordat şi sudoarea îi taie pielea. Cuvintele se prăpădesc din gură-i şi cu greu se mai poate păstra coerent. Rumoare şi stupoare în sală, impozantele figuri ale ordinii matematice europene nu înţeleg ce se întâmplă. Ce se întâmplă cu tânăra speranţă? De ce chiar acum, în acest moment atât de important, cedează? Tânărul nostru rămâne fixat în faţa dânşilor, cu privirea în gol şi deja mut. Frica era instalată deja. Nu mai este în stare să zică nimic şi, după primele momente de tăcere apăsătoare şi jenantă, abia întoarce capul către prima întrebare. Intrase în vrie de mult…Abia dacă se mai aud câteva şoapte în sală. Încet, încet, eminentele figuri, realizând ce s-a întâmplat, părăsesc discret sala, lăsându-l pe bietul om în crunta şi deznădăjduita teamă ce îl încremenise…Se trage cortina peste frumoasele amintiri, peste închipuitele speranţe şi peste câte şi mai câte febrile prostioare drăguţe…”
"Prostioare drăguţe" =))
Păi altfel cum? Am auzit că se dă lumea în vânt după ele, cică…