Totul până când Tom a apărut printre mese, încercând ceva firesc cu o duduie care se nimerise pe acolo. Io şi Scoţianu’ eram pe val, păcătoşenia aia de borhot ne-a suit pe mese, după ce în prealabil începuserăm amândoi să moţăim printre decibeli. Prestaseră excelent gagii mai înainte la scenă, cu nerv, sensibili, dar nu explicit, şi elitişti, aşa cum i-am învăţat acum câţiva ani de la o fată care sfida, pe atunci şi acum, definiţia inefabilului. Atunci am realizat, în aburii oboselii, că oamenii care erau într-o poză şi în playlist de multă vreme, acum se află la 5 metri de mine, comportându-se la fel de normal că orice individ din decadenţa aia. Şi odată cu această dare de seamă, mi-a mai traversat prin dovleac o idee: cât “nimic” înconjoară profilurile oamenilor, în sens de imagine, personalitate publică şi alte prostii din astea, construite dinadins ca să te tâmpească la cerebel. Cât de false şi depărtate de realitate pot fi aceste construcţii, mi-am zis, în timp ce îl vedeam pe omul cu vioara ieşind din apă, la 8 dimineaţa, doar în budigăi şi aruncând pe el hainele pline de nisip. “One more beer and we are off!”, ţipă Barman, după care am aflat că “the Martin Sheen movie” e, de fapt, Badlands; iar Tom i-a dat numărul de fax Scoţianului, dar cine mai era treaz la ora aia?

Adăugire ulterioară - au mai scris pe tema asta:

Colectivul redacţional Jaunetom

Carved

Rechinu'

All around and in...

0 Opinii