Găsesc că este foarte reconfortant ca la sfârşit de an să răsfoiesc Cartea. Pune pe gânduri, ca întotdeauna. Am nimerit o scenetă destul de tristă, pesemne vreo înflăcărare degrabă înnăbuşită. Nu mai puţin pilduitoare, cred…Noroc că totul este doar ficţiune. Oricum, simt că acest mic text a fost scris cu o ţintă precisă. Un lunetist, autorul. Mda, un lunetist la sfârşit de an. Fâşneaţă chestie…

"Adesea, e nefiresc să te împotriveşti unui lucru despre care ştii că se va termina, pentru că este ori la discreţia vreunei umori de moment, ori a unei frustări alimentate în timp. Asta demonstrează cât de fragil este, dar nu mai puţin frumos, tocmai din cauza aceasta. Ne-am iluzionat jucându-ne de-a misterul şi am uitat că doar taina este intraductibilă. Cazul nostru este tipic romantismului ca exerciţiu de evadare: am avut parte de ceva mister, subtil şi reciproc întreţinut, în chip de reţetă compensată la mizeria imediată şi cotidiană. S-a întâmplat aşa pentru că patima asta este înscrisă în firea noastră. Era mana zilnică, sau săptămânală, după cum îndemnau cerinţele momentului. Ne hrăneam din neastâmpărul său şi îl susţineam frenetic şi copilăros la rându-ne, ca pe ceva de preţ. Justifica multe năzbâtii verbale şi nu numai, acest fals mister, păcătos dar de un incorigibil superb. Avea această capacitate, de a oferi un sens. Acum pricepi ce înseamnă drogul? Te subjugă, te amăgeşte că există un sens, dar te dezleagă de realitate. Şi toate au avut acest “sens” până când păcătosul de factual şi cazuistica nedemnă au apărut – culmea, auto-induse! - în piesa noastră tragi-comică. Ce tâmpenie şi progresul ăsta! Perdeaua de fum s-a risipit instant. Au apărut întrebările, ironiile simple, seducţia pripită, de ultim moment, automat falsă. Mă întreb dacă vreo intervenţie sigură, decisivă, onestă, la un moment dat, ar fi transformat acest fum în mătase de cea mai bună calitate. Cunoşti foarte bine calităţile mătăsii: rezistă oricărei tensiuni, chiar şi aceea a destăinurilor prea puţin onorante, iar fineţea ei a fost apreciată de la vlădică la opincă. Nu am să mă auto-sugestionez cu un facil şi pueril joc de imaginaţie…”Ce-ar fi fost dacă?” Dar episodul acesta mi-a oferit o certitudine: absenţa siguranţei de sine, în prezenţa fricii, determină pragmatismul. Acum ne situăm în zona lui “ori-ori”, lucru frumos dacă am avea puţină maturitate. Dar noi ne asemănăm periculos de mult: asta duce la iubire sau/şi la ură, în dozaje interşanjabile, chiar dacă indiferenţa este panaceul oricărei pasiuni. Şi să ştii că mai periculos decât colimatorul ironiei mele este colimatorul melancoliei mele.

Trist, nu? Oare cât de ridicol ar fi să spun la revedere?"

Deşi nu prea au mai au legătură cu vodca, replicile eternilor mei prieteni sper să fi rămas la fel de spumoase. Sărbători cât mai păşuniste!

"Nu vrea Bianca, ei nu-i plac jocurile.

Aah…păi ea nu e om."

"Mă găseşti pe treptele de la Cercul Militar.

Păi atunci să-mi iau binoclul, să te văd de departe.

Nu e nevoie, strălucesc."

"Cu ce te pot ajuta?

Cu o viaţă mai plăcută. Se puate?"

"Gata, te-am trecut.

Da? În vreun fel anume?

Da, cu drag."

"Nu zic că tu nu ai fi inteligentă, nu asta doream să zic.

Normal ca nu vroiai sa zici asta ...că doar nu vrei să fii planşa următoare din cursul meu de medicină legală."

"God bless Baza."

"Auzi, dar de ce le zice covoare persane?

Băi, nu ştiu…poate pentru că sunt făcute în Persia?

Da…ştii că Persia nu mai există, nu?"

"Ai putea să îţi cumperi o prăjitură mare…şi să te uiţi la ea.

Păi şi cum să mă uit la ea? Nu am cum. Mă învinge. Ea vrea să fie în mine. Nu mă pot lupta cu prăjitura. She owns me."

"Îţi dai seama, dacă o să mă las de fumat, o să fiu regele universului…nici nu o să mai vorbesc cu voi."

"Îmi place de Ştefan, s-a apucat precum curva de mătănii." – da, nu mai beam.

"Frate, ce nu ai înţeles, după a două iarnă în Sfântu Gheorghe te faci inventator."

"Mă cam doare burtica.

Vrei să îţi ridic acum o farmacie?

Da, ar fi ceva să am opţiuni."

"Coltrane mă face să mă duc la dulapul de bunătăţi a lui tata.

Nu, nu medaliile!"

"Bre mamaie, da’ faci şi tu o plachie din aia bună, cu roşii, ceapă, usturoi şi ciuşcă…ştii cum se face, nu?

Da’ la ce focului am îmbătrânit?"

"Hai să investim.

Da, de acord. Eu vreau să investesc în mine.

Păi pune-te şi mănâncă."

(După un voiaj de 4 luni): "Au schimbat şi sticla de la Cappy…ce ţi-e şi cu viaţa asta!"

"Viaţa din Bucureşti bate viaţa însăşi."

"O cunoşteai?

Da, am cunoscut-o la Sfântu’, în vară. O bomboană de fată…

Fane, nu e bine, faci carii de la atâtea bomboane."

"După cum probabil deja aţi aflat, obiectul nostru de studiu este realitatea."

"Eu, dacă aş rămâne pe o insulă, nu aş apuca să mor de foame sau de sete pentru că mi-aş consuma energia plângând."

"Ce e asta?

Pink Floyd. De ce?

Aha…şi când încep să cânte?

Păi ei nu cântă…

Nu? Dar ce fac?

Se exprimă cu ajutorul muzicii."

"Băi, vreau să fie veselie şi voie bună.

Băi…parcă ar fi Viaţa Satului."

"Aoleo, e meci în seara asta…joacă Steluţa!

Fane, îţi dai seama? E plin oraşul de fete singure!"

"Auzi, da’ tu ce ţi-ai lua pe o insulă în maximul a 5 kg?

Un termos cu juma’ de kil de spermă de ţap şi de restul o ieduţă."

"Băi…dar oare ce este mai jos de iad?

Subsolul iadului."

"Curul meu este 100% cur."

"Pe melodia asta îmi vine să îmi bag mâna în nisip.

Ba pe melodia asta îmi vine să-i bag ei mâna în nisip."

"Stau în Piaţa Chiliei şi în fiecare zi aud lucruri noi."

"Mai bine mergeam în Control.

Da’ măh, da’ plăteai 30 de lei intrarea.

E doar 20!

Păi şi Fane?

Pentru el nu număr niciodată!"

"Fane, avem o nouă bază! Eşti chiar tu!"

Andrei, Tactumare,

Discuţia despre Uniunea Europeană este destul de lungă. Cu toate astea, am să încerc să rezum câteva argumente în favoarea ideii cum că acest proiect este ratat. E posibil să omit anumite lucruri, dar mai degraba din neştiinţă decât din rea-voinţă.

În primul şi în primul rând, trebuie să vedem ce se doreşte a fi această Uniune Europeană: o entiate supranaţională care să pună toata statele Europei sub aceeaşi constituţie (tratat). S-a plecat de la considerentul că SUA, imediat după 1945, a devenit cel mai important actor economic, politic, tehnologic etc pe plan global. Imediat după ei, URSS. Liderii europeni, după căderea Cortinei de Fier – deşi proiectul era anterior – au zis: trebuie să facem ceva, astfel încât să devenim şi noi un important actor economic, politic, culturale, etc. Deşi parcă nimeni nu vrea să vadă asta, UE este, înainte de toate, un proiect economic, dar care, din inerţie, trebuie să genereze statut şi status şi pentru alte domenii. Drama Europei este drama unei materalizări excesive. De vreme ce modelul american este şi el unul ratat, automat generează bastarzi.

1. Economic vorbind, lucrurile sunt simple: Vestul are nevoie de pieţe de desfacere şi de resursele, în primul rând umane, din Est, asta pentru a perpetua şi menţine modelul capitalist. Sau pseudo-capitalist, impus şi în ţările mai puţin dezvoltate, sub forma ideii de economie de piaţă şi a standardelor occidentale de viaţă. Dar nimeni nu a întrebat pe nimeni dacă cineva îşi doreşte cu adevărat aşa ceva. Imediat după ’92, a devenit de la sine înţeles că trebuie să ne aliniem standardelor impuse, încă de atunci, de Europa. În ’99, când am dorit, cu mic cu mare, în UE, a început cavalcada uniformizării; încă mă întreb dacă lumea ştia ce înseamnă cu adevărat acest proiect. Era doar o cutie a Pandorei frumos colorată…

2. Politic vorbind, UE este o mare birocraţie. Acum ceva vreme, mă gândeam cu o prietenă să accesăm nişte fonduri europene. Am intrat pe site, să ne informăm, una alta. Când am văzut cât de siluită este limba română, câte piedici îţi sunt puse, indirect, să primeşti aceşti bani (multe documente, condiţii de eligibilitate, verificări ulterioare) ne-am cam bosumflat. Mă întreb cât de descurajant poate fi pentru cineva nepregătit. Şi această birocraţie se află la toate nivelurile; o simplă privire asupra aquis-ului. şi te înspăimânţi: reglementări peste reglementări peste legi şi coduri legislative. Nu există un principiu ordonator, care să regleze tot, tocmai pentru că valorile Uniunii nu există, sunt apă de ploaie, sunt finite, nu pornesc din cultura de inspiraţie creştină, cea care a solidificat spaţiul european secole de-a rândul. Şi fundamentul fiind doar unul economic, politic se încearcă mascarea acestei intenţii cu un surogat de constituţie, imposibil de parcurs de un om normal şi care deja a fost respinsă, prin vot popular ...Din alt punct de vedere, UE doreşte cu orice preţ abolirea statelor naţionale. Nimeni de la Bruxelles nu are nevoie de oameni legaţi de ţara lor, în primul rând. Degeaba se spune:”Ierarhia ar fi: român, după aceea european.” Dacă se doreşte acest lucru cu orice preţ, de ce trebuie să existe o constituţie supra-naţională şi legi care să ordoneze nişte realităţi de care sunt atât de depărtate? Acum, să ieşi pe sticlă şi să spui că îţi iubeşti ţara este sinucidere curată. Stigmatul legionarismului va fi aruncat deîndată asupra ta, deşi orice om care este cât de cât educat şi nutreşte sentimente sincere faţă de comunitatea din care provine, va respinge oricând crimele şi abuzurile legionarilor.

3. Social vorbind, am asistat la un fenonem pe care eu îl numesc dezrădăcinare şi are mare legătură cu naţionalismul de care vorbeam mai sus. Economicul, având prioritate, i-a determinat pe oameni să emigreze. Nimeni nu s-a dus de plăcere în Italia, Spania, Germania, Franţa, Belgia şi Canada. Practic, dacă România ar fi avut un standard de viaţă cât de cât decent imediat după ’90, nu am fi asistat la exodul masiv de creiere. Dar ţara a fost lăsată pradă furturilor şi confiscărilor de tot soiul: de la privatizări obscure până la aruncarea în derizoriu a trecutului (vezi cazul Eminescu), nimic nu a lipsit. Cum să mai crezi în ţara ta când vezi că totul e la pământ? Şi mi se pare normal să pleci. Mulţi au plecat că mureau de foame, deşi e greu şi reducţionist să sintetizezi toate motivaţiile. Acest lucru nu s-a întâmplat doar cu România. Franţa, Germania şi Anglia au aceleaşi probleme. S-a practicat toleranţa interetnică, ca principiu, pentru a susţine anumite corporaţii, pieţe şi pentru a nu intra în criză economică. Ce s-ar întâmpla cu piaţa serviciilor din Spania dacă mâine toţi românii de acolo s-ar întoarce acasă? Migraţia a fost dictată numai de interese economice, nu de o dorinţă reală de participare şi înţelegere la viaţa celuilalt. Faptul că în Anglia deja s-a sugerat, în mod oficial, introducerea unei părţi din Sharia indică nu neapărat o agresivitate islamică – lucru fals - ci mai degrabă slăbirea unui organism social, slăbire datorată tocmai melting pot-ului şi sentimentelor de culpabilitate faţa de fostele colonii. De ce la Arsenal Londra arareori mai vezi vreun englez în primul 11? Amestecarea seminţiilor nu poate fi un lucru bun, atât timp cât nu este, în primul rând, o întâlnire la nivel spiritual. Dobrogea este un bun exemplu de toleranţă interetnică, tocmai pentru că totul porneşte de la nivel religios – chiar dacă nu explicit. Când Gruia pomenea de leagănul civilizaţiei, ştia el ce zice…Şi încă ceva: românii au complexul unei culturi mici, de ţară mică, sentiment indus de mass-media şi de elite în ultimii 20 de ani. Trebuie să scăpăm de asta, pentru că au fost şi la noi oameni de seamă. Cred că vom înceta să ne întrebăm cine suntem (chestie tare nesănătoasă) în momentul în care vom interioriza jertja celor de dinaintea noastră – chiar şi a celor morţi în decembrie ’89 (sau în primul rând cu ei). O ţară fără memoria eroilor ei nu există.

4. Religios vorbind, este promovat ecumenismul, adică o mare religie universală, din câte am înţeles până acum, la care să adere toate religiile existente. Acest lucru ar trebui să se întâmple fără să se ţină cont prea mult de orientările religioase ale comunităţilor locale. Sincer să fiu, nu cunosc prea multe despre acest subiect şi, decât să vorbesc aiurea, am să las pe alţii.

5. Cultural vorbind, asistăm al o re-activare a marxismului, dar sub alte forme, mult mai insidoase. Promovarea multiculturalismului, a drepturilor minorităţilor în ciuda oprobiului public al majorităţii (adică toleranţii nu acceptă intoleranţa, într-un joc nesfârşit), distrugerea sistematică a valorilor tradiţionale, a oricărei ierarhii, a autorităţilor de orice fel, pulverizare oricărei elite şi aristocraţii – în sens de cod moral si aspiraţie către lucruri mai înalte. Azi, orice puţoi face cultură şi mai are pretenţia să fie şi luat în seamă. S-a pierdut contactul cu marea cultură, cu clasicii literaturii şi filozifiei, şi lucrul acesta se vede. Nu poţi arunca pe Balzac sau pe Dostoievski la gunoi, doar că asta convine comodităţii noastre. Pe subiectul acesta ar fi multe de discutat, dar poate asta într-un alt moment.

Acum, în încheiere, ţineam să zic ceva despre distincţia dintre civilizaţie şi cultură. Din punctul meu de vedere, civilizaţia este cumul de comodităţi materiale, de ameliorări ale vieţii, de confort sporit, infrastructură şi servicii. Aici, Occidentul este cu mult peste noi. Aş vrea să împrumutăm de la ei respectul comunitar, cumva specific acestei civilizaţii. Deşi l-am avut şi noi şi l-am pierdut. În fine. Cultura înseamnă, din punctul meu de vedere, dramatizarea unei idei, a unui adevăr, a unei trăiri. Înseamnă legătură omului cu spiritualul şi felul în care se raportează la acesta. Poate însemna şi trăire religioasă, poate însemna şi artă de toate felurile, poate însemna şi un fel de a trăi efectiv. Există cultură în România? Cu duiumul. De la arta populară – de o bogăţie neînchipuită – până la Eliade, există. Trebuie doar să vrem să o re-descoperim. Şi, prin aceasta, să ne luptăm cu defectele noastre milenare: lenea, indiferenţa, violenţa gratuită, băşcălia şi câte şi mai câte…şi să redescoperim omenia, nu drepturile omului, întâlnirea, nu contractualismul, dumirirea împreună, nu dezbaterea sterilă, cinstea, nu corectitudinea…

Cam atât, deocamdată.

P.S. Aici este o scriere a mea în care încerc să arăt ce a însemnat Renaşterea în spaţiul european. Este un punct de vedere contrar variantelor oficiale – sau cel puţin aşa îmi place să cred. Poate fi un punct de pornire pentru discuţia legată de civilizaţie şi cultură.

Aici mai este un site care vorbeşte de UE. Altfel decât în ziare.