Această poveste este cu totul şi cu totul reală, adevărată, veridică, pe bune, fără caterincă proastă. Mi-a zis-o sor-mea, care o ştie de la naşi-su, care o ştie de la tac-su mare, care obişnuia cu popa şpriţuri.
Că cică popa ăsta era coţcar, că nu avea reticenţă la pahar. Şi în satul de-l păstorea el cu sârg, se afla o babă care le cam trăgea la aghioase, de cursă lungă, nu prostii. Noah, şi cum se plimba ea, doamna, abţiguită-n amiaza mare-n drum, da’ de ce să nu treacă şi pe la sfântul locaş, că cine ştie ce mai pică de la Ăl de sus. De-o cinzeacă, de-o una alta. Şi se introduce baba în faţa altarului, se prosternează şi de unde nu începe să boscorodească pe cele sfinte. Şi popa nostru, potlogar şi zbanghiu, ce să facă? Pac în spatele altarului să tragă cu urechea la bolboroseala împleticită a babii. Lipeşte dânsu’ urechea fix atunci când cotoroanţa sugera Divinităţii, printre bineţuri, sănătate şi cele obişnuite, să mai lase şi de-un păhărel, un ceva pentru suflet. Trimisul lui D-zeu, în spir(i)tul legii, lipindu-şi gura de altar, şopteşte pe dată:
- Da’ mai bea şi nişte apă.
La care baba, fără nici o ezitare, o plesneşte:
- Tu să taci, că eşti mic. Ştie mă-ta ce să-mi dea.
După mintea mea, baba a căpătat acces instant printre norişori.
Că cică popa ăsta era coţcar, că nu avea reticenţă la pahar. Şi în satul de-l păstorea el cu sârg, se afla o babă care le cam trăgea la aghioase, de cursă lungă, nu prostii. Noah, şi cum se plimba ea, doamna, abţiguită-n amiaza mare-n drum, da’ de ce să nu treacă şi pe la sfântul locaş, că cine ştie ce mai pică de la Ăl de sus. De-o cinzeacă, de-o una alta. Şi se introduce baba în faţa altarului, se prosternează şi de unde nu începe să boscorodească pe cele sfinte. Şi popa nostru, potlogar şi zbanghiu, ce să facă? Pac în spatele altarului să tragă cu urechea la bolboroseala împleticită a babii. Lipeşte dânsu’ urechea fix atunci când cotoroanţa sugera Divinităţii, printre bineţuri, sănătate şi cele obişnuite, să mai lase şi de-un păhărel, un ceva pentru suflet. Trimisul lui D-zeu, în spir(i)tul legii, lipindu-şi gura de altar, şopteşte pe dată:
- Da’ mai bea şi nişte apă.
La care baba, fără nici o ezitare, o plesneşte:
- Tu să taci, că eşti mic. Ştie mă-ta ce să-mi dea.
După mintea mea, baba a căpătat acces instant printre norişori.
