Nu poţi conjuga “a plânge” decât la trecut. Adică după ce ai iubit. Altfel nu am mai fi oameni.
Jimi - Purple haze
Faneblog
Despre...
-
Nimic.
Despre mine
Ce se mai aude
Sari cu opinia
Imuabil
Pretenii la nevoie...
Pe voi vă ştiu
Pe voi nu vă ştiu, dar nu ar fi rău să:
- Arana
- Crâmpeie de viaţă
- Dă şi primeşte
- Eraser Crumbs
- Fake jew community
- Fraţii Miron
- Groparu'
- Jump cuts
- Lumea adam(a)ică
- Maria Floricica
- Morfoze
- Mutuo Fulcimur
- Nichituş
- Nimic(uri) personal(e)
- Noul conservatorism
- Pilule
- Prestidigitations
- Pseudologia Phantastica
- Repetitiv
- Schiţe de aripi albastre
- Urmuzz
- Viaţa la ţară
Search
Salut!
Salutare şi ţie!
Totul bine?
Pai daca e dupa ce ai iubit, e cumva la viitor, nu la trecut. Altfel, nu am mai fi logici. Sau te gandesti la o iubire la imperfect, si un planset la perfectul compus?
“Am iubit-o şi am plâns după ea mult vreme”. – frază didactică.
Momentul când plângi urmează momentul despărţirii. Folosesc trecutul când mă refer la plâns pentru că el capătă sens doar în preajma unui episod dureros. Este la trecut pentru că, după o vreme, trebuie să depăşeşti durerea, pentru că face parte din condiţia noastră să fim deopotrivă fericiţi şi necăjiţi.
Plus că nu văd ce treabă are logica în toată povestea asta. Şi despre care logică vorbim aici?